Preţuri reduse la sejururi în staţiunile balneare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preţuri reduse la sejururi în staţiunile balneare

Justiție 02 Septembrie 2008 / 00:00 910 accesări

În perioada 1 octombrie-15 decembrie, persoanele care doresc să petreacă un sejur într-o staţiune balneară pot beneficia de două oferte speciale, lansate de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear, la preţuri care pornesc de la 200 de lei, respectiv 650 de lei, în funcţie de durată şi hotel. Ofertele sînt valabile în perioada 1 octombrie - 15 decembrie şi se adresează tuturor categoriilor de turişti, fiind menite să valorifice locurile disponibile din staţiunile balneare. Pentru ambele oferte au fost menţinute preţurile practicate în toamna anului trecut. Pachetul, denumit „Decada balneară” include nouă nopţi de cazare cu pensiune completă, la preţul de 650 de lei de persoană, la hotel de două stele şi 750 de lei, pentru cazare în hoteluri de trei stele. Sejurul mai cuprinde minim şapte zile de tratament şi o consultaţie medicală la începutul sejurului, au declarat reprezentanţi ai Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Staţiunile participante la acest program sînt Lacu Sărat, Moneasa, Sovata, Băile Olăneşti, Slănic Moldova, Baile Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Turda, Covasna, Praid, Sinaia şi Saturn. A doua ofertă lansată, „O săptămână de refacere în staţiunile balneare”, cuprinde un pachet de servicii de şase nopţi cazare, cu mic dejun şi două şedinţe de tratament pe zi. Tarifele sînt diferenţiate pe categorii hoteliere, respectiv 200 de lei pentru hotelurile de o stea, 270 de lei la hotelurile de două stele, şi 330 de lei pentru cele de trei stele. La program participă staţiunile Moneasa, Băile Olăneşti, Sovata, Praid, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Buziaş, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Lacu Sărat, Băile Herculane, Sângiorz Băi, Băile Govora, Turda, Sinaia, Covasna, Saturn şi Băile Felix. Oferta este valabilă şi pentru Republica Moldova.

Taguri articol


12