Fenomenul de secetă extremă cu care se confruntă România în acest an şi efectele acestui fenomen - culturi devastate de lipsa de apă implică modificări serioase din punct de vedere economic. „Nu am făcut decît un inventar al pagubelor la culturile de toamnă, iar situaţia este foarte gravă. Şi mai grav este că nu se mai poate face nimic. Nici dacă plouă nu se mai salvează nimic”, a declarat preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Adrian Rădulescu. Mai bine de jumătate din culturile de toamnă sînt compromise în totalitate, cred producătorii agricoli, cea mai afectată fiind cea de orz (60%). Urmează cultura de grîu, distrusă în proporţie de 50% şi cea de rapiţă, cu 40%. „Sînt şi zone în care culturile sînt afectate în proporţie de 100%”, susţine Rădulescu. Efectele secetei sînt pe termen lung şi, după cum avertizează chiar producătorii agricoli, se concretizează în „scumpiri pe toată linia”. Dincolo de majorările la materia primă, începînd cu octombrie, vor creşte preţurile la energie şi apă. În paralel cu mărirea costurilor, apare şi faptul că actualele culturi nu vor putea acoperi necesarul de consum. Singura soluţie: importurile. „Vom importa cel puţin un milion de tone de grîu din toamnă, deoarece rezervele existente în acest moment acoperă necesarul pentru doar trei luni”, a explicat Rădulescu. „O pîine de 350 grame, care costă în prezent aprox. 7.000 lei vechi, va costa, de la 1 septembrie, minimum 11.000 lei vechi”, a declarat şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. Şi preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, spune că pîinea se va scumpi, nu numai din cauza preţului de import pentru grîu, ci şi pentru că preţul „la intern” va fi majorat. Seceta a afectat şi sute de hectare de legume şi fructe, drept urmare, preţul acestora a crescut deja minimum puţin 1 leu pe kg. Importurile masive de alimente vor duce deficitul comercial în pragul sumei de 20 miliarde de euro, a declarat Mihai Ionescu, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor. În primele patru luni ale anului, acest deficit comercial a fost de 5,67 miliarde de euro. Principalele pieţe de import pentru legume şi fructe vor fi Turcia, Spania, Siria, Grecia şi Egipt. Conform relaţiei cauză-efect, creşterea preţurilor la energie, apă sau cereale va determina o majorare în lanţ pentru toate produsele de bază, respectiv carne, lapte, ulei, zahăr. Producătorii se feresc să lanseze cifre, însă, din punctul de pornire de 10%, majorările pot ajunge, de la caz la caz, şi pînă la 25-30%.