Prevederi absurde pentru şomeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prevederi absurde pentru şomeri

Social 05 Aprilie 2011 / 00:00 750 accesări

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu, românii care vor refuza un loc de muncă sau cei care nu vor accepta să participe la cursuri de fomare profesională nu vor mai beneficia de niciun ajutor social. „Vrem să restrângem accesul la ajutoare, să le dăm numai acolo unde este nevoie. Dacă nu vor să muncească, de la stat nu vor mai primi niciun ban. Încurajăm munca, nu nemunca”, a spus Ivăşchescu. În teorie (în general, în România, lucrurile stau bine în teorie), măsura este benefică. În practică, însă, sunt şomeri care au urmat chiar şi trei sau patru cursuri de formare profesională, fără ca acestea să îi ajute să îşi găsească un loc de muncă. Din păcate, până când reprezentanţii Ministerului Muncii nu vor corela cursurile de calificare cu cerinţele de pe piaţa muncii, situaţia nu se va schimba. În ceea ce priveşte acceptarea oricărui loc de muncă, este greu să-i ceri unei persoane să-şi lase familia, casa, pentru a se muta în alt oraş să muncească, mai ales în condiţiile în care salariul oferit nu acoperă cheltuielile de cazare şi susţinerea familiei rămase acasă. Refuzul unui loc de muncă, al participării la cursuri de formare, recalificare sau alte măsuri active pot conduce la diminuarea cuantumului beneficiului social sau la încetarea acestuia şi la interdicţia de acordare pe o anumită perioadă, conform proiectului Legii asistenţei sociale. Proiectul de lege va fi în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, până în 24 martie.



12