Prevederi procedurale ale acordului de recunoaştere a vinovăţiei, declarate neconstituţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prevederi procedurale ale acordului de recunoaştere a vinovăţiei, declarate neconstituţionale

Eveniment 08 Aprilie 2015 / 00:00 552 accesări

Mai multe prevederi cuprinse în Codul de Procedură Penală cu privire la căile de atac ce pot fi urmate în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt neconstituţionale, au stabilit, ieri, judecătorii CC. Surse din cadrul Curţii Constituţionale (CC) au precizat că, de exemplu, una dintre aceste prevederi, respectiv cea care stabileşte că "împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia", îngrădeşte rolul procurorului. În plus, actualele prevederi legislative nu-i permit judecătorului să verifice încadrarea juridică a faptei. În şedinţa de ieri, judecătorii CC au stabilit că dispozițiile articolului 488, alineatele 1-4 din Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale. Conform prevederilor, "(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare. (2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia. (3) La soluţionarea apelului se citează inculpatul. (4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat; b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător; c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător". De asemenea, judecătorii constituţionali au stabilit că soluția legislativă cuprinsă în articolul 484, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală, potrivit căreia "instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă", încalcă legea fundamentală. Decizia luată ieri este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor care au sesizat CC.

Taguri articol


12