Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că a solicitat Ministerului Finanţelor Publice să nu modifice prevederile legislative privind drepturile de autor, apreciind că actualele reglementări sunt satisficătoare. \"Aici e foarte greu să mulţumeşti pe toată lumea, dar ceea ce există în momentul de faţă e bun. Am cerut nici să se îmbunătăţească, nici să nu se înrăutăţească, ci să se lase legislaţia aşa cum este. Pe drepturile de autor nu se modifică nimic din situaţia existentă\", a spus Boc. Amintim că, potrivit unui proiect al Finanţelor, criticat de actori şi reprezentanţi ai sindicatelor, firmele ar urma să achite contribuţii sociale pentru activităţile independente ale angajaţilor care au şi contract de muncă cu aceeaşi societate, precum şi în cazul activităţilor declarate independente unde există clauză de exlusivitate. \"În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract/raport juridic pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă aceasta va fi reconsiderată de către autorităţile fiscale ca activitate dependentă\", se arată într-un proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal. Săptămâna trecută, reprezentanţii ANAF declarau că reconsiderarea se va face şi în cazul în care contractul individual de muncă este încheiat cu o firmă, iar contractul pe baza căruia se desfăşoară activitatea independentă se derulează cu o altă companie din grup, dacă este vorba despre activităţi similare. \"Dacă sunt aceleaşi activităţi, atunci acţiunea trebuie tratată unitar, indiferent dacă un contract este pe o firmă, iar celălalt pe alta\", a spus un oficial al ANAF. Proiectul de act normativ nu prezintă explicit o astfel de situaţie. În document este introdusă o nouă condiţie pentru ca o activitate să fie considerată independentă, şi anume ca beneficiarul să poată desfăşura activitatea concomitent pentru mai mulţi plătitori. Astfel, în cazul contractelor privind activităţi independente, plătitorul nu mai poate solicita exclusivitate, întrucât Fiscul va reconsidera activitatea ca fiind dependentă.