Prevenţia din Sănătate trebuie să ocupe locul I

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunere legislativă

Prevenţia din Sănătate trebuie să ocupe locul I

Sănătate 15 Octombrie 2012 / 00:00 359 accesări

Preşedintele Comisiei de sănătate a PNL, Eugen Nicolăescu şi preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), Lucia Varga, au făcut o propunerea legislativă privind activitatea de prevenţie în Sănătate, aceasta fiind depusă la Parlament. Cei doi sunt de părere că „la ora actuală, sistemul sanitar românesc funcţionează nemulţumitor pentru cetăţenii pacienţi - contribuabili, dar şi pentru stat care constată că banii cheltuiţi nu produc efectele dorite şi aşteptate. „Astăzi, majoritatea analizelor scoate în evidenţă distorsiunile, dezechilibrele din sistemul sanitar pentru că banii se consumă pentru tratare şi nu pentru prevenire, care costă şi mai puţin şi creează o stare de sănătate mai bună. Au existat mai multe încercări, unele mai timide, altele mai serioase, dar nu s-a dus până la capăt şi după metodologii recunoscute, nici un proiect sau program”, se arată în propunerea celor oficialilor. Cunoscutul program de prevenţie „Analize gratuite”, derulat în perioada 2007 - 2008 a fost apreciat pozitiv de peste 80% din populaţie, a fost preluat de ţări din lume, situând România în cadrul UE pe primul loc în 2008 în ceea ce priveşte sumele alocate prevenţiei, tocmai ca urmare a programului menţionat şi, cu toate acestea, din 2009 a fost abandonat de guvernul PDL. „Se cunoaşte faptul că dacă se aplică programe de prevenţie multianuale, incidenţa bolilor scade, populaţia este mai sănătoasă, economia nu pierde, fondurile publice se utilizează mai eficient, iar oamenii se simt mai bine, în siguranţă şi îşi pot construi cariere şi o viaţă personală de mai bună calitate. De asemenea, autorităţile medicale au scos în evidenţă faptul că multe patologii agravează sănătatea oamenilor pentru că nu se realizează programe de prevenţie la timp şi nu se aplică măsuri coerente încă din şcoală”, spune Nicolăescu. Nu în ultimul rând, cei doi trec în revistă şi tragediile din rândul populaţiei, ca urmare a incidenţei în creştere a unor patologii incurabile. Astfel, ei consideră că educaţia specializată acordată copiilor, familiilor, învăţarea alimentaţiei sănătoase, efectuarea controalelor periodice propuse de medici, intrarea în programe speciale de depistare a factorilor de risc sunt acţiuni care trebuie realizate şi care pot preveni îmbolnăviri, agravări ale stării de sănătate, realizându-se astfel economii reale din fondurile sistemului sanitar. Proiectul de lege are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a necesităţii prevenţiei în sănătate şi obligarea statului de a-şi auma această activitate, dar şi informarea cetăţenilor şi implicarea acestora în responsabilitatea comună pentru starea de sănătate. Iniţiatorii au convingerea că prin aplicarea susţinută, pe mulţi ani, a unui program de prevenţie se pot obţine rezultate pozitive în ceea ce priveşte crearea deprinderilor oamenilor de a merge la doctor când sunt sănătoşi, de a se îngriji de propria sănătate printr-un regim de viaţă adecvat, dar şi a creşterii răspunderii autorităţilor statului de a realiza o activitate coerentă, pe termen lung pentru a preveni îmbolnăvirea şi a atenua influenţa factorilor de risc identificaţi în cadrul acţiunii de prevenţie.

Taguri articol


12