Prezența militarilor pe străzi în Belgia, prelungită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prezența militarilor pe străzi în Belgia, prelungită

17 Martie 2016 / 20:45 588 accesări

Guvernul federal belgian a decis să prelungească până la 15 aprilie desfășurarea militarilor pe străzi în cadrul luptei împotriva terorismului, relatează joi cotidianul La Derniere Heure.

La propunerea ministrului de interne și pentru securitate Jan Jambon, Consiliul de miniștri a aprobat menținerea dispozitivului de militari din teren, în baza protocolului de acord privind susținerea poliției de către Ministerul Apărării pentru asigurarea misiunilor de supraveghere.

Ținând cont de avizul Comitetului strategic de informații și securitate și în contextul nivelului general de amenințare situat în prezent la trei, guvernul a decis la 4 martie să desfășoare un dispozitiv de maxim 1.000 de militari, din care 740 în stradă, pentru o nouă perioadă de o lună începând cu data de 5 martie.

Premierul Charles Michel a anunțat miercuri că Belgia a decis să mențină neschimbat nivelul său de alertă antiteroristă, situat în prezent la trei pe o scară de patru și corespunzând unei amenințări 'posibile și probabile', la o zi după o operațiune a poliției care a avut legătură cu atentatele de la Paris.



12