La Complexul Expoziţional ROMEXPO se va desfăşura, în perioada 22-25 septembrie, cea de-a VII-a ediţie a Expoziţiei de tehnică şi tehnologie pentru apărare – „EXPOMIL 2011“. Evenimentul este înscris în circuitul marilor manifestări internaţionale în domeniul echipamentelor şi tehnicii militare şi este organizat de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Administraţiei si Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Român de Informaţii, ROMEXPO SA, CN ROMARM, precum şi de asociaţiile patronale PATROMIL şi OPIAR. În Pavilionul A vor fi expuse sisteme şi echipamente militare din dotarea forţelor Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, fabricate atât de firme din industria românească de apărare cât şi de companii străine. „Ne adresăm cu preponderenţă Uniunii Europene şi NATO, pentru că Armata româna nu are bani. Nu pot spune că exportul către UE în domeniul apărării este pe măsura dorinţei şi a posibilităţilor noastre, dar aici trebuie să gândim pe termen mediu şi pe termen lung“, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Patronale Române a producătorilor de Tehnica militară (PATROMIL), Viorel Manole. Anul acesta, la EXPOMIL 2011 şi-au anunţat participarea peste 80 de firme de prestigiu din zece ţări, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA.