Prezidențialele din 2014, mai civilizate decât în 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prezidențialele din 2014, mai civilizate decât în 2009

Politică 18 Noiembrie 2014 / 00:00 534 accesări

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în România, s-a desfășurat în condiții civilizate, având în vedere că, la nivel național, au fost înregistrate doar 96 de infracțiuni, cele mai multe pentru fapte de corupere a alegătorilor sau vot multiplu. Datele au fost prezentate chiar de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, care a precizat că numărul infracțiunilor este mult mai mic decât cel din timpul alegerilor prezidențiale din 2009. „La cel de-al doilea tur de scrutin din urmă cu cinci ani s-au efectuat cercetări cu privire la 160 de persoane, iar acum au fost mai puțin de 100. Cât despre plângeri, au fost sesizate 504 situații privind încălcări ale legii, de două ori mai puţine decât acum cinci ani, când au fost înregistrate 986 de sesizări. În urma analizei efectuate la nivelul ministerului, putem concluziona că alegerile pentru președintele României s-au desfășurat într-un climat general de normalitate, fără evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor sau legalitatea exercitării votului”, a spus Monica Dajbog.

Taguri articol


12