Deputatul PDL Elena Udrea a enunţat calităţile unui candidat puternic al dreptei la prezidenţiale, accentuând că este nevoie ca acesta să beneficieze de sprijinul preşedintelui Traian Băsescu. „Cred că este prematur să discutăm numele. Din ce a spus preşedintele, eu am înţeles aşa: că dreapta românească, neunită şi fragmentată fiind, nu reuşeşte să indice candidatul, pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că actualii lideri ai USL - fie că vorbim de Ponta sau Antonescu, căci nu ştim care va candida, ambele variante sunt posibile - sunt de bătut. Suntem într-un moment în care şansele sunt deschise pentru candidatul dreptei”, a declarat Udrea. Deputatul PDL mai spune că prezidenţiabilul dreptei trebuie să aibă notorietate, credibilitate, să fie susţinut de o construcţie politică puternică, să îşi dorească să intre în competiţie şi să fi făcut ceva marcant în cariera sa. Să înţelegem că Udrea şi-a făcut propria caracterizare?