Prezidenţiabilul, oficializat pe 7 aprilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
USL

Prezidenţiabilul, oficializat pe 7 aprilie

Politică 16 Martie 2012 / 00:00 303 accesări

CONGRESE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, pe 7 aprilie, va fi oficializat candidatul comun al USL la alegerile prezidenţiale, cât şi la funcţia de prim-ministru. „Avem convocate trei congrese în care vom oficializa candidatul la Preşedinţie al Uniunii - comun, dar şi candidatul pentru prim-ministru al acestei Uniuni - comun. Un angajament politic şi documente politice foarte clare şi lumea ştie limpede că dacă noi câştigăm alegerile nu mai are importanţă ce spune acum Traian Băsescu că va face sau ce va face atunci”, a spus Crin Antonescu. El a reiterat că în USL există tensiuni cu privire la desemnarea candidaţilor la alegerile locale, însă a precizat că negocierile pe subiectele mari sunt închise. „Marile subiecte de negociere ale acestei alianţe sunt închise. Luni vom nominaliza candidaţii la preşedinţia consiliilor judeţene şi la municipiile reşedinţe de judeţ. Sunt stabiliţi, sunt conveniţi, sunt acceptaţi de toate cele trei formaţiuni, după discuţii, după competiţie, după gândit şi răzgândit”, a precizat liderul liberalilor. El a adăugat că, după Paşte, vor fi convenite candidaturile în cazul localităţilor. Pe de altă parte, Antonescu a arătat că partidele din USL vor candida împreună în tot ciclul de alegeri - locale, parlamentare şi prezidenţiale.

CANDIDAŢI ACD În altă ordine de idei, preşedintele PNL a mai spus că, la nivelul ACD, candidaţii pentru alegerile locale au fost desemnaţi şi sunt aşezaţi pe „linia de front”, iar discuţiile vor continua cu PSD. „Această structură, ACD, s-a manifestat mai rar, nevoia noastră a fost să comunicăm la nivelul USL ceea ce vom continua să facem”, a explicat Antonescu. Pe de altă parte, Antonescu a spus că ACD este interesată şi deschisă către oameni de dreapta şi formaţiuni politice cu identitate „de centru-dreapta”, dar „asumată”, nu de conjunctură.



12