CANDIDATURĂ 10.000 de militanţi ai Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC au umplut, sâmbătă, până la refuz pavilionul central al „Romexpo”, unde a avut loc lansarea candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European. Evenimentul, desfăşurat sub sloganurile „Mândri că suntem români” şi „România puternică în Europa”, a debutat prin intonarea imnului României de către o fetiţă îmbrăcată în costum popular. Amfitrionul manifestării a fost preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, care a subliniat faptul că alegerile europarlamentare din 25 mai reprezintă, pentru România, o „şansă de a ne câştiga respectul ca naţiune”. „Promit că o să vă conduc şi de această dată la victorie”, a transmis Dragnea. El a fost completat de premierul Victor Ponta, care a dat un mesaj de unitate, spunând că Alianţa va fi câştigătoare atât la alegerile europarlamentare, cât şi la prezidenţiale. Şi, pentru că tot a venit vorba de prezidenţiale, premierul a anunţat că, dacă militanţii celor trei partide, PSD-UNPR-PC, consideră că trebuie să fie candidat la Preşedinţie, el va fi prezidenţiabil. „Voi fi în prima linie a acestei bătălii. De data aceasta, cred că voi câştiga şi vom câştiga. Dacă veţi considera că eu trebuie să fiu candidat, bineînţeles că voi fi”, a spus Ponta. Potrivit acestuia, un preşedinte uneşte, nu dezbină şi nu face pe nimeni de ruşine.
SUSŢINERE TOTALĂ Disponibilitatea arătată de Ponta de a candida la Preşedinţie a fost primită cu entuziasm atât de colegii de partid, cât şi de partenerii de alianţă. Încântat de idee, Liviu Dragnea a afirmat că Ponta are suficientă maturitate şi suficientă responsabilitate pentru a fi preşedinte al României. Asemenea vicepremierului, preşedintele PC, Daniel Constantin, i-a transmis lui Ponta: „Vă susţinem pentru Preşedinţia României”. De partea cealaltă, pe un ton glumeţ, preşedintele PSD le-a spus conservatorilor că este invidios pe preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, deoarece Băsescu îl urăşte mai mult. Posibila candidatură a lui Ponta este susţinută şi de liderul UNPR, Gabriel Oprea, care a spus că preşedintele PSD are obligaţia să ajungă preşedintele României pentru ca ţara să aibă parte de o adevărată schimbare.
VARIANTA USL, ÎN VIAŢĂ?! Chiar dacă îşi fac calcule pentru candidatura lui Ponta, liderii Alianţei PSD-PC-UNPR nu au exclus în totalitate şi varianta refacerii USL, care să dea prezidenţiabilul. În acest sens, Liviu Dragnea a declarat că USL nu a murit, iar dacă liberalii doresc să revină în Uniune, vor fi primiţi cu dragă inimă, fiind foarte posibil ca actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, să nu mai fie în funcţie după euroalegeri. În ton cu Dragnea a fost Ponta, care a spus că nu ar fi exclusă o reînfiinţare a USL. Pe de altă parte, el a punctat faptul că după 25 mai, prin votul celor care vor merge la urne, se va dovedi că decizia liderilor liberali de a rupe USL şi de a trece, cumva, de partea PDL şi a lui Traian Băsescu a fost una greşită.
OFUSCARE Anunţul lui Ponta că ar putea fi candidat la alegerile prezidenţiale din toamnă nu i-a picat prea bine autoexclusului din USL, Crin Antonescu, care visează cu ochii deschişi că va ajunge preşedintele României şi care, de ceva vreme, are un limbaj „à la Băsescu”. Aflat la Ploieşti în campanie electorală, Antonescu i-a transmis lui Ponta că, dacă el va ajunge preşedintele ţării, nu va face pacturi de coabitare, iar liderul PSD nu va mai face parte din Guvern. „Ai să-l regreţi pe Băsescu”, i-a transmis Antonescu lui Ponta. Apoi, liderul liberal şi-a îndreptat tirul împotriva lui Călin Popescu-Tăriceanu, spunând că acesta „a ales să fie majordom la casa Sârbu”. Replica pentru Antonescu a venit de la Daniel Constantin, care a spus că PNL a rămas prizonierul unui mic grup de interese din jurul lui Crin Antonescu, iar mesajul PC către liderii locali ai PNL este că există deschidere în refacerea USL dacă liberalii renunţă la atitudini care au dus la distrugerea Uniunii. Antonescu nu a rămas dator, declarând că Daniel Constantin se pune într-o situaţie ridicolă şi se dovedeşte „caraghios o dată în plus”.