Prezidiul PPMT respinge demisiile lui Toro și Szilagyi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prezidiul PPMT respinge demisiile lui Toro și Szilagyi

Eveniment 11 Noiembrie 2014 / 00:00 306 accesări

Din cauza rezultatelor slabe obținute la alegerile prezidențiale, de doar 0,56% din voturi la nivel național, vicepreședintele Zsolt Szilagyi, care a candidat la Președinție, și șeful Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Tibor Toro, au anunțat că își vor da demisia din funcțiile de conducere ale formațiunii. Se pare, însă, că decizia lor nu a fost pe placul colegilor din prezidiu, întrucât duminică, în cadrul unei reuniuni din Târgu Mureș, aceștia le-au respins demisiile, însă au demarat o procedură de reorganizare a partidului. „Conducerea partidului apreciază simțul responsabilității celor doi conducători și, totodată, crede că această responsabilitate este una comună, de aceea nu acceptă demisia lor. Suntem convinși că drumul pe care suntem este unul bun și cu echipa întărită și reînnoită ne vom pregăti pentru alegerile locale din 2016”, a declarat vicepreședintele PPMT Zoltan Zakarias.

MOTIVUL RESPINGERII Cât de corectă este decizia prezidiului? Având în vedere că Szilagyi și Toro au ajuns la concluzia că nu sunt de folos pentru partidul maghiarilor, semnându-și demisiile, tragem concluzia că nu este o măsură democratică. Există un motiv pentru care maghiarii din PPMT nu au vrut să rămână fără doi dintre cei mai importanți lideri: ungurii luptă pe toate fronturile pentru obținerea autonomiei așa-zisului ținut secuiesc, format din județele Mureș, Harghita și Covasna. Iar pentru acest deziderat, au nevoie de toate forțele, inclusiv de ajutorul neamțului Klaus Iohannis, pe care îl vor susține în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, sperând ca acesta să îi „răsplătească” pentru ajutorul oferit într-un moment de restriște.

Taguri articol


12