RECONCILIERE? Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu este personajul care a reuşit să tulbure serios apele în USL, care a fost la un pas să se destrame din cauza atacurilor constante ale fostului jurnalist la adresa colegilor din PSD. Sătui să tot încaseze „bobârnacele” senatorului, social democraţii au cerut PNL să ia măsuri în privinţa fostului jurnalist, premierul Victor Ponta spunând clar şi răspicat că “dacă Roşca Stănescu va rămâne în continuare senator PNL, atunci înseamnă că acordul USL nu se mai respectă”. Însă, după o discuţie lămuritoare între Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, apele tulburi s-au mai liniştit şi totul se pare că revine la normal. Până şi cel care a băgat zâzanie tinde să-şi reconsidere atitudinea, Sorin Roşca Stănescu declarând, într-o emisiune de televiziune, că se consideră în continuare prieten cu Victor Ponta. De cealaltă parte, premierul nu împarte aceeaşi părere cu Roşca Stănescu. „Nu vreau să fiu nepoliticos, dar nu-l consider pe Roşca Stănescu vreun prieten de-al meu şi, dacă domnia sa se consideră, e unilateral”, a spus Ponta.
BEZELE ŞI NU PREA În altă ordine de idei, întrebat de jurnalişti dacă se consideră un motiv sau un pretext pentru cearta din USL, Sorin Roşca Stănescu a răspuns: Dacă Ponta rămâne consecvent, altceva îl determină să vrea ruperea USL”, a afirmat senatorul. Apoi, pe un ton mai împăciuitor, Stănescu a spus că speră să se facă pace în USL. „Noi nu mai suntem în situaţia în care eram atunci când am creat USL. Acum suntem la guvernare şi e firesc să încercăm să adaptăm USL şi regulile acestei construcţii formidabile politice acestui moment”, a afirmat Roşca Stănescu. În plus, senatorul a adăugat că, după ce se liniştesc apele în Uniune, va acţiona la fel dacă va mai fi cazul. „Atât timp cât va fi vorba de acţiunea, activitatea şi gândirea mea în Parlament voi fi un om absolut liber şi îmi voi îndeplini obligaţiile de parlamentar. Voi fi mai puţin liber atunci când voi face referiri la persoane”, a precizat Stănescu. Fostul jurnalist a declanşat cea mai mare criză din USL, după ce a acuzat PSD că a îngropat ancheta privind interceptările judecătorului la CEDO Corneliu Bârsan şi că cei din PSD ar fi fost „reticenţi” de la începutul anchetei.