Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, comisarul european pentru justiţie în Comisia Europenă a UE, Viviane Reding, şi preşedintele permanent al Consiliului European, Van Rompuy, sunt puşi, acum după 9 decembrie, într-o postură ingrată. „Vedetele” dreptei europene neoliberale (Barroso, Viviane Reding, Van Rompuy), mari susţinători ai lui Traian Băsescu, sunt nevoiţi să accepte, acum, să stea de vorbă cu puterea politică din Parlamentul României, USL, care a fost aleasă în mod cât se poate de democratic şi nu prin speculaţii şi racolări politice. Acum, problema Bruxelles-ului nu se mai pune pe cine va susţine până în pânzele albe în România, cu părtinire, cum s-a întâmplat în vară. Cei de la Comisie şi Consiliu vor trebui să accepte că au de ales în cooperarea lor cu Bucureştiul între un pol politic care are legitimitate prin vot democratic şi un reprezentant reîntors la Cotroceni împotriva votului a 7,4 milioane de români. (T.I.)