Silviu Prigoană este reprezentantul PDL cel mai bine plasat în sondaje pentru a candida la Primăria Capitalei, însă în partid există şi varianta susţinerii unui candidat independent, a declarat liderul democrat-liberalilor Elena Udrea. Ea a spus că după Prigoană urmează o listă „destul de compactă“ de candidaţi. Cu toate acestea, liderul PDL nu-l consideră pe Prigoană ca fiind în mod sigur candidatul care va fi desemnat de partid pentru primărie. Udrea a adăugat că reprezentanţii partidului poartă în aceste zile discuţii legate de parteneriate pentru Bucureşti, iar candidaţii vor fi anunţaţi în luna martie. Întrebată de ce nu intră ea însăşi în competiţia pentru Primăria Capitalei, Udrea a răspuns că nu este momentul ca o femeie să candideze pentru acest post.