Hotelul Malibu din Mamaia a găzduit, ieri, prima Adunare Generală a Euroregiunii Marea Neagră (ERMN), la numai două luni de la conferinţa de înfiinţare a Asociaţiei. În această perioadă, Secretariatul Asociaţiei, asigurat de Constanţa, a depus toate eforturile pentru a reuşi obţinerea personalităţii juridice a Asociaţiei, un termen extrem de scurt asumat de preşedintele ales al ERMN, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Mulţi au fost sceptici în ceea ce priveşte reuşita acestui proiect demarat în urmă cu doi ani. Unul dintre sceptici a fost chiar preşedintele Traian Băsescu, care declara, în urmă cu aproape o lună, că există la nivelul Mării Negre destule asociaţii şi că nu mai era nevoie de încă una. Din dorinţa de a reuşi să atragă cît mai multe fonduri europene, ERMN a ignorat gurile rele şi a continuat paşii pentru obţinerea personalităţii juridice. Acum, ERMN este un organism internaţional cu acte în regulă, care se va preocupa de dezvoltarea autorităţilor locale din ţările riverane Mării Negre. La prima Adunare Generală au participat 11 din cei 14 membri fondatori. Preşedintele ERMN, Nicuşor Constantinescu a declarat, în deschiderea lucrărilor, că voinţa comună de a înfiinţa o bază instituţională a cooperării în zona Mării Negre şi-a găsit substanţa în crearea ERMN în 26 septembrie 2008, la Varna/ Bulgaria. „În acest moment, alături de Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, sîntem 14 membri fondatori ai acestei structuri, semnatari ai documentelor constitutive, hotărîţi să transformăm zona Mării Negre într-un forum pentru cooperare între autorităţile locale şi regionale, menit să îmbunătăţească dezvoltarea în toate domeniile. Obiectivele pe care ni le propunem sînt expresia faptului că împreună putem transforma proiectele noastre individuale de succes în proiecte transfrontaliere care, în mod cert, vor genera mult mai multe beneficii pentru colectivităţile noastre. Într-o societate din ce în ce mai globalizată, nu mai putem asista indiferenţi la schimbările din jurul nostru, iar ceea ce azi afectează sau influenţează dezvoltarea locală din România, poate afecta sau influenţa dezvoltarea locală din Bulgaria, Georgia, Moldova, Armenia şi invers. Conceptul de unitate prin diversitate este soluţia pentru multe din confruntările noastre cotidiene, iar cooperarea transfrontalieră pe care o vom dezvolta prin intermediul Asociaţiei ERMN va constitui elementul esenţial al acestui concept. Scopul meu, alături de alte proiecte de infrastructură implementate în judeţul nostru, este de a dezvolta “Croaziera Mării Negre”, un proiect integrat, o sumă de proiecte care sînt orientate spre dezvoltarea infrastructurii turistice şi socio-culturale din Bazinul Mării Negre. Pe lîngă croaziera cu legătură la Dunăre, care este obiectivul principal al acestui proiect, scopul său este să transforme porturile de-a lungul itinerariului său din porturi - destinaţie, în porturi care să ofere distracţii specifice şi activităţi culturale pe lîngă cele specific portuare, cuprinzînd în principal construcţia de porturi turistice la Marea Neagră, construcţia de porturi turistice dunărene, îmbunătăţirea serviciilor turistice prin înfiinţarea unei linii de ferry-boat între România şi Bulgaria, şi anume Constanţa-Varna-Burgas, ce va fi posibil extinsă la Odessa şi Istanbul, construirea unui sat tradiţional al Mării Negre - o serie de restaurante cu meniuri specifice Mării Negre - Casa Constanţa, Casa Varna, Casa Odessa“, a declarat Constantinescu. Secretarul ERMN, primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a declarat că ERMN a devenit o realitate necesară: „Este doar un început de drum, pentru că munca noastră începe abia de aici înainte, iar dobîndirea calităţii de membru al acestei Asociaţii generează multiple responsabilităţi pentru fiecare dintre noi. Nu este suficient să trecem înfiinţarea acestei asociaţii la capitolul realizări şi să ne vedem fiecare de răspunderile pe care le avem ca edili ai colectivităţilor noastre locale. Mecanismul ei trebuie să înceapă să funcţioneze şi, din acest motiv, am convocat această Adunare Generală pentru a pune la punct tocmai elementele necesare, cadrul pe care se sprijină dezvoltarea Asociaţiei, în interdependenţă cu priorităţile specificate în statutul Asociaţiei“. Primarul Municipiului Varna, Kiril Yordanov, a afirmat că aşteptările comunităţii pe care o reprezintă sînt acţiunile concrete: „Cred că principalul obiectiv trebuie să fie popularizarea tradiţiilor culturale ale ţărilor riverane Mării Negre. Acestea vor contribui la înţelegerea unei regiuni care acum are probleme specifice“. În cadrul primei Adunări Generale a ERMN au fost adoptate mai multe hotărîri referitoare la fondurile internaţionale pentru proiecte legate de Marea Neagră, cuantumul cotizaţiei de membru, bugetul Asociaţiei, formarea comisiilor de lucru sau hotărîri legate de admiterea de noi membri.