Prima candidatură oficială la Universitatea „Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Bătălia” pentru funcţia de rector

Prima candidatură oficială la Universitatea „Ovidius”

Eveniment 02 Februarie 2012 / 00:00 1706 accesări

La Universitatea „Ovidius” din Constanţa a început, oficial, „bătălia” pentru funcţia de rector a instituţiei de învăţământ superior constănţene. Ieri, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice (FSE) din cadrul universităţii constănţene, prof. univ. dr. Tiberius Dănuţ Epure, şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central. Cu această ocazie, la Campusul universităţii constănţene a avut loc şi prezentarea programului managerial al candidatului la funcţia de rector. „Printre principalele obiective pe care le urmăresc se numără accederea Universităţii „Ovidius” în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare avansată, creşterea vizibilităţii naţionale şi internaţionale a instituţiei, promovarea excelenţei în activităţile instituţionale, susţinerea cadrelor didactice tinere în construirea unei cariere de succes şi deschidere şi transparenţă în promovarea cadrelor didactice”, a declarat decanul FSE. El a precizat că mai doreşte modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale a universităţii, acordarea anuală a unor premii de excelenţă, creşterea veniturilor membrilor comunităţii ovidiene şi poziţionarea Universităţii „Ovidius” ca pol de competitivitate local, regional şi naţional. Tot ieri, în cadrul universităţii, a avut loc prima dezbatere publică între candidaţi, invitaţi să participe fiind prof. univ. dr. Epure şi prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă. La dezbaterea pe tema reajustării activităţilor Universităţii „Ovidius” la cerinţele reale ale comunităţii a participat doar prof. univ. dr. ing. Eden Mamut. Pentru funcţia de rector şi-au mai anunţat candidatura şi decanul Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, şi prorectorul cu probleme de învăţământ, prof. univ. dr. Marian Cojoc. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central este 9 februarie.



12