Eurodeputatul PSD Daciana Sârbu, membră în Comisia de Sănătate a Parlamentului European, a găzduit, la Strasbourg, lansarea primei Carte Europene a Drepturilor Bolnavilor de Cancer, la realizarea căreia au participat cele mai importante organizaţii ale pacienţilor şi comunităţii medicale. Evenimentul a avut loc de Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, marcată în fiecare an pe 4 februarie. Carta este rezultatul muncii organizaţiei European Cancer Concord, un parteneriat în domeniul oncologiei ce reuneşte membri din 17 state europene. „Această Cartă Europeană a Drepturilor Bolnavilor de Cancer transmite un semnal clar, care trebuie să fie auzit şi asumat ca prioritate de instituţiile europene: nevoia de a reduce inegalităţile cu care se confruntă cei afectaţi de această maladie. În prezent, nu toţi cetăţenii europeni au acces la aceleaşi tratamente, la servicii medicale de cea mai înaltă calitate, la cele mai recente descoperiri în materie de medicamente. În privinţa tratamentului şi îngrijirii de care pot beneficia bolnavii de cancer, diferenţele dintre statele sărace şi cele bogate ale Europei sunt uriaşe. Acest lucru trebuie să se schimbe, în primul rând, prin efortul autorităţilor europene!”, consideră Daciana Sârbu.
PROGRAMUL NAŢIONAL DE ONCOLOGIE Programul Naţional de Oncologie reprezintă pentru Ministerul Sănătăţii (MS) o responsabilitate de politică publică, eforturile îndreptându-se, în special, către noua listă de medicamente compensate, unde o parte semnificativă dintre medicamentele noi reprezintă tratamente inovative pentru boli grave, precum cancerul. În prezent, MS se află în discuţii cu principalii producători de medicamente pentru găsirea unei soluţii de creare a unui spaţiu bugetar necesar pentru acoperirea TVA-ului pe lista de medicamente compensate şi aşteaptă ca furnizorii să vină cu propuneri constructive, astfel încât noua listă să poată intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2014. În acest an, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului s-a focalizat asupra obiectivului 5 din Declaraţia Mondială împotriva Cancerului, „Spulberaţi miturile dăunătoare şi ideile preconcepute despre cancer”, şi are sloganul „Demontarea miturilor”. La nivel global, campania îşi va concentra mesajele asupra a patru mituri principale referitoare la cancer: Mitul 1: Nu este nevoie să vorbim despre cancer; Mitul 2: Nu există semne sau simptome pentru cancer; Mitul 3: Nu pot face nimic în privinţa cancerului; Mitul 4: Nu am dreptul la îngrijiri pentru cancer. MS a atras atenţia asupra faptului că o treime dintre cele mai frecvente tipuri de cancer pot fi prevenite, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eliminarea factorilor de risc, cum ar fi consumul nociv de alcool, dieta nesănătoasă şi lipsa de activitate fizică. Cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din ţara noastră, de exemplu, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani, este cancerul de col uterin, România aflându-se pe primul loc în centrul şi sud-estul Europei, atât în privinţa incidenţei, cât şi a mortalităţii provocate de această boală.