Protocolul de colaborare între bănci şi Fondul Naţional de Garantare (FNGCIMM), de care depinde startul programului Prima Casă, este în ultima fază de lucru, spun cei de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Astfel, programul va demara „în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al MFP. Prima şi singura instituţie bancară care a depus până acum normele de creditare pentru Prima Casă 4 este Banca Comercială Română (BCR), ai cărei reprezentanţi au anunţat că, în cel mult două-trei săptămâni, vor acorda primele credite. „Am avut nevoie de timp să ne facem calcule, să obţinem aprobări ca pentru orice produs nou, mai ales că sunt cerinţe de capital suplimentare pentru eliberarea garanţiilor”, spune vicepreşedintele pe retail al BCR, Oana Petrescu.