„Prima casă”, scoasă din nou la mezat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Prima casă”, scoasă din nou la mezat

Justiție 21 Iulie 2010 / 00:00 634 accesări

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa va scoate din nou la licitaţie locuinţa din Poarta Albă care a fost achiziţionată de Georgiana Răduţ prin programul guvernamental „Prima Casă”. „În zilele următoare vom publica atât pe site-ul instituţiei, cât şi în mass media anunţul de publicare a licitaţiei, urmând ca în maximum trei săptămâni să aibă loc licitaţia”, a declarat directorul executiv adjunct interimar al DGFP Constanţa, Emil Mihăilescu. Pentru că cele două licitaţii organizate până acum de Fisc au fost un fiasco din lipsă de ofertanţi, la cea de-a treia licitaţie, preţul imobilului va fi diminuat cu 50%, preţul de pornire fiind de doar 15.000 de euro. „Am speranţa că preţul de 15.000 de euro poate fi atractiv atât pentru cei care nu îşi pot permite un apartament într-un bloc, cât şi pentru o familie nu cu foarte multe pretenţii”, a spus Mihăilescu. Locuinţa, regim de înălţime P+M, în suprafaţă de 76 mp, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 153 mp, are la parter bucătărie, baie, living şi un hol, iar la mansardă, trei dormitoare, o baie şi un hol. Casa, situată în localitatea Poarta Albă, pe strada Nucilor, nr. 6, se vinde şi cu terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 250 mp. Casa, evaluată de către DGFP Constanţa la aproximativ 30.000 euro, este prima locuinţă din ţară achiziţionată prin programul guvernamental care urma să fie executată silit după ce proprietarul, spălătoreasa Georgiana Răduţ, nu şi-a achitat ratele. BCR Cernavodă a acordat un credit de 57.000 de euro unei persoane de 24 de ani cu opt clase, care are un venit de 600 de lei lunar, în condiţiile în care venitul minim pentru un credit prin „Prima Casă” este, teoretic, de circa 300 de euro. De altfel, reprezentanţii Fiscului au sesizat Parchetul şi Poliţia pentru a stabili dacă a fost comisă o fraudă şi cine sunt vinovaţii. Dacă locuinţa se va vinde în cadrul celei de-a treia licitaţii, diferenţele vor fi recuperate fie de la titularul creditului, fie de la banca ce a acordat împrumutul.

Taguri articol


12