„Prima Casă” sechestrată nu are căutare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Prima Casă” sechestrată nu are căutare

Economie 23 Octombrie 2010 / 00:00 677 accesări

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa nu a reuşit nici vineri să vândă locuinţa din Poarta Albă care a fost achiziţionată de Georgiana Răduţ prin programul guvernamental „Prima Casă”. Vineri, trebuia să se deruleze cea de-a patra încercare de a vinde casa la un preţ de pornire a licitaţiei de 15.000 de euro (preţul locuinţei fiind redus cu 50%), însă şi aceasta a avut acelaşi deznodământ ca şi celelalte, fiind anulată din lipsă de ofertanţi. În aceste condiţii, Fiscul nu a reuşit să obţină niciun ban din scoaterea la licitaţie a locuinţei P+M, în suprafaţă construită desfăşurată de 153 mp, situată în localitatea Poarta Albă. „Sperăm să o vindem la licitaţia viitoare. De altfel, vom organiza licitaţii până când se va vinde. Persoanele care sunt interesate de această locuinţă au posibilitatea de a o achiziţiona şi în rate: 50% avans, iar restul de 50% se poate plăti eşalonat pe o perioadă de 12 luni”, a declarat directorul executiv adjunct al DGFP Constanţa, Emil Mihăilescu. Casa, evaluată de către DGFP Constanţa la aproximativ 30.000 euro, este prima locuinţă din ţară achiziţionată prin programul guvernamental, care a fost executată silit după ce proprietarul, Georgiana Răduţ, angajata unei spălătorii auto, nu şi-a achitat ratele. BCR Cernavodă a acordat un credit de 57.000 de euro unei persoane de 24 de ani cu opt clase, care are un venit de 600 de lei lunar, în condiţiile în care venitul minim pentru un credit prin „Prima Casă” este, teoretic, de circa 300 de euro. De altfel, reprezentanţii Fiscului au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi Poliţia Cernavodă încă din luna aprilie, pentru a stabili dacă a fost comisă o fraudă şi cine sunt vinovaţii. În prezent, poliţiştii din Cernavodă, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, fac cercetări privind modul de obţinere a actelor false, dar şi dacă există vreo reţea de falsificatori de acte şi dacă există vreo implicare a băncii care a acordat creditul. „Încă desfăşurăm activitatea de cercetare. S-a cerut efectuarea a două expertize, una grafologică şi alta grafoscopică, pentru că unele persoane implicate în dosar nu recunosc anumite documente. Din verificările de până acum se pare că sunt implicate mai multe persoane, însă nu toate au putut fi contactate întrucât sunt plecate în străinătate. La această dată, se fac demersurile necesare pentru aducerea acestor persoane în ţară”, a afirmat comandantul Poliţiei Cernavodă, comisarul-şef Emilian Nicolae.



12