Deşi a fost un proiect bine gândit, programul Prima Casă a fost denaturat, din motive de incompetenţă şi de rea-voinţă a statului, susţine preşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari din România (APAIR), Dan Negulescu. „Este un exemplu de incompetenţă şi de necorelare a situaţiilor reale cu iniţiativele guvernamentale. Se stinge spiritul proiectului, acela de ajutorare a tinerilor. Dacă statul cere şi restul de garanţii, devine prea complicat să te încadrezi în program. Prima Casă 3 are nevoie de o schimbare a politicii de taxare a noilor proprietăţi”, spune Negulescu, precizând că populaţia a ajuns în situaţia în care trebuie să garanteze toate conturile colaterale deoarece statul nu mai are sprijinul băncilor. „Oamenii nu mai riscă să ia un credit, indiferent că este pentru Prima Casă sau nu. Programul a crescut numărul vânzărilor de locuinţe, însă nu suficient pentru a fi considerat un succes. Dacă impozitele pentru noile proprietăţi ar fi mai mici, programul ar fi mai bun. De asemenea, preţurile cerute de proprietari nu au nicio legătură cu realitatea”, mai spune preşedintele APAIR.