Previziunile sumbre pentru sezonul estival 2007, potrivit cărora litoralul românesc al Mării Negre nu se va afla printre destinaţiile de vacanţă ale turiştilor străini, nu se vor adeveri. Specialiştii din turism afirmă că în această vară vor fi organizate curse charter săptămînale dinspre Franţa, Germania, Ucraina şi Republica Moldova. Primul charter cu turişti francezi a aterizat ieri pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Preşedintele Patronatului Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) - Regiunea Sud-Est, Corina Martin, a declarat că touroperatorul Latina a adus cu această cursă, pe litoralul românesc, 200 de francezi, urmînd ca duminică să mai aducă încă 150 de turişti. “În total, pentru acest sezon estival sînt confirmaţi aprox. 4.000 de turişti francezi şi încă 4.000 de turişti germani care au ales să îşi petreacă concediul în una dintre staţiunile de pe litoralul românesc. Turiştii care au venit astăzi (ieri - n.r.) vor fi cazaţi la un hotel din staţiunea Mamaia”, a declarat Martin. Potrivit datelor furnizate de către ANAT, turiştilor francezi şi germani care vor veni pe litoral ar putea să li se alăture aprox. 50.000 de turişti din ţările ex-sovietice. Reamintim că preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Saladin Agiacai, a declarat că estimează o creştere de aprox. 20-30% a numărului turiştilor străini care vor veni în această vară pe litoral. Hotelierii afirmă că agenţiile de turism care aduc turişti din ţările ex-sovietice garantează ocuparea unui anumit număr de camere, pe o durată de 85 de zile. În aceste condiţii, unii hotelieri au recurs chiar la anularea unor contracte de pe piaţa internă, pentru a-şi vinde locurile către turiştii slavi. Un alt avantaj pentru hotelierii care vor găzdui turişti din ţările ex-sovietice este acela că primesc banii pentru camerele rezervate, chiar dacă agenţiile nu reuşesc să aducă un număr suficient de turişti. “Nu putem să preconizăm, cu exactitate, cu cît va creşte numărul turiştilor care vor veni în această vară pe litoralul românesc al Mării Negre, dar sîntem siguri că trendul va fi unul ascendent”, a mai spus Corina Martin, adăugînd că atunci cînd face aceste afirmaţii se bazează pe previziunile operatorilor specializaţi pe incoming şi pe modul în care a debutat sezonul estival, cînd au venit pe litoral 25.000 de turişti şi cînd hotelierii au avut încasări de peste un million de euro. Ea a adăugat că, în 2006, şi-au petrecut vacanţa pe litoral aprox. 1,1 milioane de turişti, dintre care 90.000 au fost străini. La rîndul său, secretarul de stat pentru turism în cadrul Ministerului pentru IMM-uri, Turism, Comerţ şi Profesii Liberale, Lucia Morariu, a declarat că, în acest an, turiştii francezi vor veni pe litoral în special la clubul all-inclusive de la Hotelul Mercur - Minerva, care a fost deja amenajat la Mamaia. “Vara va fi foarte călduroasă, aşa că este de aşteptat ca numărul turiştilor, români şi străini, să crească”, a spus Lucia Morariu.