Bifăm astăzi prima consultare politică pe care a convocat-o președintele României, Klaus Iohannis, de la învestirea lui în funcție. Subiectul zilei: încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale. Discuția nu este nouă, nevoia asigurării unor sume minimale pentru armată fiind evidențiată în dese rânduri de-a lungul timpului. Se ridică întrebarea: de ce prioritatea lui Iohannis este armata și nu, de exemplu, Educația. Sau Sănătatea. Sau asigurările sociale. Sau RCA. O explicație ar putea fi găsită în tentația pe care o reprezintă pentru orice om politic câștigarea capitalului de imagine. La prima ieșire publică a noului șef al statului, dacă vă amintiți, a fost periată Justiția. La a doua, Iohannis, deși este din altă confesiune, a participat, pe 4 ianuarie, la liturghia duminicală de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, cu hramul Sfânta Treime, din Sibiu. Acum, șeful statului se ocupă de alocările pentru armată. Dacă punem unele lângă altele sondajele care relevă în cine au românii încredere (armată, biserica ortodoxă și justiție) și acțiunile lui Iohannis, ipoteza vânătorii de capital electoral este mai mult decât plauzibilă. Președintele ar putea totuși să ia în calcul faptul că românii, chiar dacă au încredere în cele trei instituții, nu dau nici doi bani pe alocările bugetare pentru ele. Ar fi impresionant dacă președintele ar avea preocupări mai puțin abstracte în relația cu viața de zi cu zi, cu efecte directe asupra nivelului de trai: un fond de pensii consolidat, mai multă siguranță pe stradă, o salarizare adecvată în Educație sau Sănătate... Probabil că e mai greu să ataci aceste subiecte pentru că ele implică discuții reale, negocieri și costuri. Pentru chestiuni concrete e nevoie de bani și susținere. Nu e suficient să dai din gură despre justiție, să zâmbești rece pentru armată sau să te închini pe invers la o biserică de altă confesiune decât a ta.
VREMURI TULBURI ÎN PNL
Dincolo de îndoielnica justificare personală a lui Iohannis pentru preocupările privind armata, se anunță o perioadă tulbure în noul PNL. Partidul care l-a propulsat pe actualul președinte la Cotroceni va fi reprezentat de o delegație condusă de copreședintele Alina Gorghiu, din care marele absent este celălalt copreședinte, Vasile Blaga, reprezentantul vechii gărzi din PDL. În săptămâna care tocmai s-a încheiat, au circulat zvonuri legate de răcirea relațiilor dintre Iohannis și Blaga, care pare să fie dezamăgit că noul președinte nu continuă politica părtinitoare față de partidul de suflet, promovată de Traian Băsescu la Cotroceni. Or, faptul că Blaga va lipsi de la consultările de astăzi nu face decât să alimenteze teoria răcirii relațiilor. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Consultările încep astăzi, de la ora 10.00, când Iohannis se întâlnește cu delegația PSD, urmând discuțiile de la 10.45 cu PNL. Celelalte grupuri parlamentare vor da ochii cu președintele după 11.30.