Prima deplasare oficială a premierului britanic în SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima deplasare oficială a premierului britanic în SUA

Externe 30 Iulie 2007 / 00:00 585 accesări

Gordon Brown efectuează de duminică prima sa vizită oficială în SUA în calitate de premier, ocazie nimerită pentru a verifica soliditatea legăturii privilegiate dintre cele două ţări aliate. În timpul vizitei de trei zile, Gordon Brown, care i-a succedat în luna iunie lui Tony Blair, s-a întîlnit cu George W. Bush la reşedinţa acestuia de la Camp David, în apropiere de Washington. Premierul britanic a ţinut să reitereze cu fermitate că relaţia cu SUA nu va cunoaşte o deteriorare, cu cîteva ore înainte de vizita oficială de la Washington. Printre subiectele abordate de cei doi lideri au fost situaţia din Irak, programul nuclear iranian, criza din Darfur, Europa, problema independenţei Kosovo şi reforma ONU.

Tot la Camp David, Tony Blair l-a întîlnit pentru prima oară pe George W. Bush în 2001, cînd analiştii se întrebau dacă se pot dezvolta relaţii apropiate între un premier laburist de centru-stînga şi un preşedinte american conservator. Cei doi şi-au găsit însă imediat puncte comune, iar relaţia pe care au avut-o a fost una călduroasă la nivel personal. Acum presa britanică s-a întrebat dacă şi cum personalitatea lui Gordon Brown, descris adesea ca un intelectual arid, mai puţin sociabil decît predecesorul său, va influenţa relaţia transatlantică. Ceea ce aşteaptă presa britanică este o distanţare faţă de politica americană. În replică la speculaţiile presei, premierul britanic a anunţat că nu intenţionează să îi prezinte preşedintelui Bush un plan de retragere a trupelor ţării sale din Irak. Un consilier pentru afaceri externe al lui Gordon Brown, însărcinat cu dosarul irakian, a sondat la Casa Albă efectele unei posibile retrageri anticipate a trupelor britanice din Irak, lăsînd impresia ar pregăti terenul pentru Gordon Brown.

Premierul britanic continuă însă să se distanţeze de predecesorul său. Gordon Brown îşi va numi propriul său emisar în Orientul Mijlociu. Numirea fostului jurnalist BBC Michael Williams în această funcţie urmează să fie confirmată săptămîna aceasta. Downing Street a refuzat să confirme numele persoanei vizate, dar a admis că va avea loc o numire. Michael Williams, consilier special al foştilor miniştri ai Afacerilor Externe Robin Cook şi Jack Straw, a fost numit în luna mai de secretarul general al ONU Ban ki-Moon, coordonator special pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu. Rolul său în serviciul lui Gordon Brown va semăna cu cel exercitat anterior de Lord Michael Levy, apropiat al lui Tony Blair, principalul coordonator al operaţiunilor de strîngere de fonduri al Partidului Laburist şi trimis special în Orientul Mijlociu. Acesta urmează să lucreze alături de Tony Blair, noul emisar al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, căruia Gordon Brown i-a promis “tot ajutorul posibil” în misiunea sa. Michael Williams va fi mai bine primit de palestinieni şi de ţările arabe decît Lord Levy, considerat apropiat al Israelului şi decît Tony Blair, perceput ca valet la autorităţilor de la Washington şi Ierusalim.

Taguri articol


12