După Braşov şi Timişoara, una dintre cele mai importante competiţii între licee la fotbal şi baschet a ajuns şi la Constanţa. Succesul înregistrat de acest turneu în rîndul liceenilor din Bucureşti i-a determinat pe organizatori ca în 2007, această competiţie să se desfăşoare şi în alte patru oraşe din ţară, ultimul turneu urmînd a avea loc la Cluj. Astfel, vineri, Cupa Liceelor “McDonald’s” va debuta cu două turnee în oraşul de la ţărmul mării, meciurile urmînd a se desfăşura în perioada 23-30 noiembrie. Pe parcursul celor şapte zile, ambele competiţii se vor desfăşura în paralel, în concurs fiind înscrise 12 echipe de baschet şi 25 la fotbal. Partidele de fotbal din faza calificărilor şi semifinalelor se vor desfăşura la Clubul Sportiv Metalul din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan”, iar cele de la baschet vor avea loc la Complexul Sportiv „Tomis”. Finalele şi premierea cîştigătoarelor sînt programate pe 30 noiembrie, în Sala Sporturilor din Constanţa. Organizatorii turneului, Direcţia Judeţeană pentru Sport, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi Baschet Constanţa, Sport Image Group Bucureşti şi McDonald’s România, au anunţat premii importante pentru echipele clasate pe primele trei poziţii, care vor consta în echipamente sportive Reebook, ceasuri Fosil şi numeroase accesorii sportive oferite de sponsorii competiţiei. De asemenea, vor fi acordate premii speciale pentru cel mai bun jucător, cel mai bun antrenor, cel mai bun portar şi golgeter-ul competiţiei. Echipele înscrise vor putea fi susţinute şi de majoretele liceelor acestora, care vor concura, de asemenea, într-o competiţie dedicată lor.
Cotidianul Telegraf este partener media al acestui eveniment sportiv.