Reţeaua de persecuţie înfiinţată de Germania nazistă era mai vastă decît se credea, formînd un arhipelag de 20.000 de centre, în state colaboraţioniste din toată Europa, precum România şi Franţa, potrivit primei enciclopedii mondiale a lagărelor morţii, care a apărut în SUA. ”Cînd istoricii Muzeului Holocaustului din Washington au început să repertorieze diferitele locuri de detenţie sau exterminare înfiinţate în timpul regimului nazist (1933-45), se aşteptau la o listă de 5.000-7.000 de complexe”, explică Geoffrey Megargee, directorul proiectului. ”Dar cifra nu a făcut decît să crească şi ne regăsim în prezent cu un total de ordinul a 20.000”, explică el, după apariţia primului din cele şapte volume ale ”Enciclopediei de Lagăre şi Ghetouri, 1933-1945”.

În 1.700 de pagini, acest prim volum se întoarce la începuturile sistemului represiv în Germania, începînd de la sosirea la putere a lui Adolf Hitler, în 1933. ”Într-un an, naziştii transferaseră deja în responsabilitatea SS sau a poliţiei peste o sută de lagăre destinate detenţiei sau maltratării duşmanilor reali sau presupuşi ai regimului”, se arată în introducerea operei. La sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, reţeaua îşi întinsese tentaculele în toată Europa. ”Statele colaboraţioniste, de la Franţa la România, de la Norvegia la Italia, şi-au creat propriile lor lagăre”, subliniază autorii. Sistemul concentraţionar va atinge apogeul odată cu lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, din actuala Polonie, unde 1,1 milioane de persoane au murit în camere de gazare. ”În 12 ani de menţinere la putere, naziştii au înfiinţat o reţea deconcertantă de centre de persecuţie: centre de exterminare, ghetouri, lagăre de muncă, tabere de prizonieri de război, tabere de reinstalare, centre de eutanasie, bordeluri de campanie, închisori şi altele”, explică enciclopedia. Arhipelagul conţinea, de asemenea, tabere de muncă administrate de întreprinderi private şi centre de ”îngrijire” pentru deţinuţii izolaţi.

Enciclopedia detaliază asasinarea a şase milioane de evrei ucişi de nazişti, dar şi a altor grupuri persecutate: romi (200.000 de morţi), persoane cu dizabilităţi (200.000), homosexuali, opozanţi, prizonieri de război, comunişti. ”Am considerat important să acoperim tot sistemul nazist, nu doar ce s-a întîmplat cu evreii”, explică Megargee. ”Am vrut să repertoriem cît mai multe lagăre posibil şi nu putem în niciun fel să separăm centrele unde au fost deţinuţi evrei de alte centre”. Enciclopedia, prefaţată de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, se prezintă ca o primă compilaţie exhaustivă a sistemului represiv nazist, fără precedent în lume. Următoarele şase volume urmează să apară pînă în 2018. Cercetătorii Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington lucrează de nouă ani la acest proiect, facilitat de publicarea arhivelor din ţările est-europene, după căderea regimurilor comuniste. Sute de cercetători din numeroase ţări au participat la proiect. ”Prin intermediul hărţilor şi fotografiilor, enciclopedia vizează să conserve memoria locurilor de represiune în momentul în care supravieţuitorii barbariei naziste sînt din ce în ce mai puţini şi în momentul în care are loc o intensificare a negării Holocaustului ca realitate istorică”, potrivit directorului de studii al muzeului, Paul Shapiro.