Prima femeie vicepreşedinte al UDTTMR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima femeie vicepreşedinte al UDTTMR

Justiție 27 Noiembrie 2013 / 00:00 1135 accesări

Pentru prima dată de la înfiinţare, UDTTMR are, începând de sâmbătă, o femeie în funcţia de vicepreşedinte. În cadrul Consiliului Reprezentanţilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, lector univ. dr. Denis Ibadula a fost desemnată vicepreşedinte la nivel naţional al UDTTMR. Ea îl înlocuieşte pe Birol Ibadula, care a renunţat la funcţie în urma ocupării, prin concurs, a unui post de inspector la Serviciul de control antifraudă Constanţa. Tot în cadrul Consiliului Reprezentanţilor de sâmbătă, a fost desemnat un înlocuitor şi pentru Denis Ibadula, ea ocupând până acum funcţia de vicepreşedinte al filialei UDTTMR Constanţa. Începând de sâmbătă, funcţia a fost preluată de prof. univ. dr. Nuredin Ibram. „Am desemnat în cele două funcţii de vicepreşedinte două cadre didactice universitare care fac cinste comunităţii noastre. Promovăm, aşa cum am promis încă de la preluarea conducerii uniunii, femeile, tinerii şi intelectualii. Denis Ibadula este o tânără matematiciană care se implică tot mai mult în activităţile uniunii şi care susţine, la rândul ei, acelaşi principiu al promovării tinerilor şi a oamenilor de valoare din rândul comunităţii noastre. Nuredin Ibram este un renumit cadru didactic universitar, de numele căruia se leagă o serie de proiecte editoriale despre istoria comunităţii musulmane din Dobrogea“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep. În cadrul aceluiaşi eveniment, vicepreşedintele organizaţiei de tineret „Ismail Gaspirali” din cadrul filialei UDTTMR Constanţa, Ateş Casimceali, a anunţat demararea acţiunii umanitare „Calitate prin caritate”, prin intermediul căreia se strâng articole vestimentare, jucării şi cărţi care vor fi donate unor copii de la un centru de plasament şi unor bătrâni de la un azil, cu prilejul zilei de 13 Decembrie, când este marcată Sărbătoarea etniei tătare din România.

Taguri articol


12