Prima "grădină zoologică interactivă dedicată microbilor" din lume şi-a deschis porţile la Amsterdam, în onoarea acestor creaturi minuscule care reprezintă totuşi două treimi din organismele vii de pe Terra şi sunt considerate esenţiale pentru viitorul planetei, informează AFP. Această grădină zoologică insolită, în care este expusă o vastă colecţie de microbi, a fost concepută de directorul de la Artis, Grădina Zoologică Regală din Amsterdam. După 12 ani şi 10 milioane de euro investite, "Micropia" a fost inaugurată ieri, chiar lângă Artis. "Grădinile zoologice au tendinţa de a arăta doar o parte din natură, în special animalele mari", a declarat Haig Balian, directorul de la Artis. "Astăzi, vrem să prezentăm micro-natura", a spus acesta. Haig Balian spune că importanţa microbilor a fost întotdeauna subestimată după descoperirea lor în secolul al XVII-lea de cel care este considerat părintele microbiologiei, olandezul Antonie van Leeuwenhoek. Virusurile, ciupercile şi bacteriile sunt adeseori asociate cu bolile, dar ele sunt de asemenea esenţiale pentru supravieţuirea oamenilor şi joacă un rol tot mai important pentru viitorul omenirii şi al planetei. "Microbii sunt peste tot, trebuie deci să existe microbiologi capabili să lucreze în toate sectoarele, de exemplu în spitale, în industria alimentară, în cea petrolieră şi în cea farmaceutică", a adăugat Haig Balian. În zilele noastre, microorganismele sunt deja utilizate pentru a produce biocarburanţi, pentru a fabrica noi tipuri de antibiotice şi pentru a ameliora randamentul agricol.