Prinţul William le-a oferit invitaţilor la o partidă caritabilă de polo călare, sâmbătă, primele sale impresii în calitate de tată, precizând că mintea lui a rămas blocată în „modul bebeluş”, după venirea pe lume a fiului său. Prinţul William juca alături de fratele său, Harry, în cadrul Audi Polo Challenge, într-un meci organizat la Ascot. Acest meci de polo călare a fost organizat la mai puţin de două săptămâni după ce soţia sa a adus pe lume primul lor copil, prinţul George, iar prinţul William le-a mărturisit spectatorilor că se simte bine să mai iasă din casă în timpul săptămânii.
Prinţul William, în vârstă de 31 de ani, a reuşit să înscrie punctul decisiv pentru echipa de polo din care a făcut parte şi, după meci, a primit o crosă de polo în miniatură pentru băiatul său. Când a primit cadoul, prinţul a întrebat dacă nu poate primi şi nişte scutece, explicând că trebuie să ia câteva pachete în drum spre casă. Cât despre performanţa sa pe terenul de polo, prinţul a susţinut, amuzat, că era în „modul bebeluş“ în timpul partidei, gândindu-se mai mult la scutece decât la joc. Această partidă de polo a reprezentat prima ieşire în public pentru prinţul William după naşterea fiului său.