Medicii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa au reuşit o nouă premieră în lumea medicală din zona Dobrogei, finalizînd cu succes o intervenţie chirurgicală pe inimă. Pacienta, în vîrstă de 63 de ani, din Constanţa, a fost diagnosticată, nu demult, cu valvulopatie mitrală şi aortică post reumatismală (stenoză mitrală şi insuficienţă aortică - n.r.). „Valva mitrală s-a stenozat (îngustat - n.r.), în vreme ce valva aortică era insuficientă, era ruptă, astfel că a fost nevoie de două intervenţii”, a declarat, imediat după operaţie, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ. Prima intervenţie a fost de extirpare a valvei mitrale şi înlocuirea ei (protezare), iar cea de-a doua intervenţie a fost de valvuloplastie aortică. Manevrele medicale menţionate au putut fi realizate doar după ce temperatura corpului pacientei a scăzut la 32 grade Celsius, prin circulaţie extracorporeală. „Inima pacientei a fost oprită, funcţiile inimii şi plămînului fiind preluate de cele artificiale. Repararea inimii a constat în extirparea valvei mitrale care era stenozată, cu o valvă mecanică, tip medtronic de 27 mm, iar valva aortică a fost curăţată, reparată corespunzător, cu păstrarea valvei care a fost adusă la o morfologie şi funcţionalitate normală”, a explicat prof. dr. Pătruţ. El a mai spus că, după repararea inimii, temperatura organismului a fost ridicată la cea normală, resepctiv de 37 grade C, prin circulaţie extracorporeală, inima nativă a pacientei începînd să funcţioneze normal, inima şi plămînul artificial fiind oprite. „Considerăm operaţia un succes. După cîteva zile, bolnava va putea să părăsească spitalul şi să trăiască o viaţă normală”, spune profesorul. Înainte de operaţie, femeia a avut mult de suferit din cauza insuficienţei cardiace. Obosea repede la efort, respira greu şi era frecvent diagnosticată cu infecţii respiratorii. „Ar fi trebuit operată în urmă cu 5-6 ani”, spune şeful Clinicii, cel care a coordonat intervenţia. Medicul şef a fost ajutat de către profesorul Frank Van den fonteil, venit de la una din clinicile din Bruxelles, expert în manevrele necesare circulaţiei extracorporeale. „Ne bucurăm că la clinica noastră avem deja două cadre medicale pregătite în această intervenţie”, spune medicul şef. Curt Ali Ghiuleram şi Rustem Ghiulbin au mers la specializare în Germania, timp de şase luni, astfel că ele vor putea să asigure buna funcţionare a inimii şi plămînului artificial la operaţiile viitoare.
Astăzi - prima intervenţie chirurgicală pe arterele coronare cu cord oprit
Astăzi, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ, alături de colegii săi, vor realiza o nouă intervenţie în premieră în Dobrogea. De data aceasta, va fi operat un bărbat, de 62 de ani, cu boală coronariană, adică depuneri de grăsimi pe artera coronară, cea care duce sîngele la inimă. „Este prima intervenţie chirurgicală pe arterele coronare cu cord oprit şi circulaţie extracorporeală. Este vorba despre o revascularizaţie miocardică prin by-pass aorto-coronarian. O arteră, două sau trei, care duc sîngele la inimă (artere coronare - n.r.) nu mai funcţionează corespunzător, din cauza depunerii grăsimilor pe peretele lor intern, astfel că se stenozează, se înfundă (ocluzie arterială - n.r.). Muşchiul inimii, în lipsă de sînge, care aduce oxigenul şi substanţele hrănitoare, suferă şi poate da angină pectorală (dureri de piept - n.r.). De asemenea, muşchiul inimii poate să moară, adică se produce infarctul miocardic”, explică profesorul. Pentru a rezolva hrănirea muşchiului inimii cu sînge cu oxigen şi substanţe nutritive în cantitate normală, prin operaţia de revascularizaţie miocardică prin by-pass aorto-coronarian, aceste artere sînt înlocuite cu alte artere sau cu artere artificiale prin care să ajungă sînge la muşchiul inimii.
Pînă la patru intervenţii pe inimă, într-o singură zi
Prof. dr. Mircea Pătruţ şi-a propus ca, în acest an, să efectueze pînă la patru intervenţii pe inimă într-o singură zi, astfel că, pe an, să se ajungă la aproximativ 4.000 de asemenea operaţii. „Avem foarte multe cereri, sînt mulţi oameni suferinzi pe care vrem să-i ajutăm, să le îmbunătăţim calitatea vieţii”, a declarat profesorul. Reamintim că SCJU Constanţa are, din 18 noiembrie, una dintre cele mai moderne Clinici de Chirurgie Cardiovasculară din România. Unitatea sanitară poate concura, fără probleme, cu multe alte unităţi similare din Europa şi chiar din Occident. Deşi iniţial a fost anunţat un sprijin financiar şi din partea Ministerului Sănătăţii Publice, singurul finanţator a fost Consiliul Judeţean Constanţa, în baza unui contract de leasing în valoare de zece milioane de euro. Aşa cum s-a promis, constănţenii au început să aibă parte de servicii medicale de cea mai înaltă performanţă, de condiţii de cazare şi investigaţii medicale care se fac în doar cîteva dintre unităţile importante din România.