Compania americană privată SpaceX a lansat cu succes, duminică seară, capsula sa Dragon spre Staţia Spaţială Internaţională, evenimentul marcând prima misiune comercială de aprovizionare a avanpostului orbital, în cadrul unui contract cu NASA. Patronul agenţiei spaţiale americane, Charles Bolden, a transmis felicitările sale cu ocazia lansării rachetei Falcon 9, care a transportat capsula Dragon de la baza din Cape Canaveral din Florida.
Dragon ar trebui să se conecteze la Staţia Spaţială mâine, la ora 11.30 GMT. Conectarea va fi efectuată cu ajutorul braţului robotizat al Staţiei Spaţiale, controlat de doi din cei şase astronauţi aflaţi la bordul staţiei. Capsula va reveni pe Terra pe 28 octombrie. Aceasta este totuşi a doua ”vizită” a lui Dragon pe Staţia Spaţială, după un prim zbor demonstrativ, reuşit în luna mai, care a marcat, totodată, prima conectare la avanpostul spaţial a unui vehicul privat.
Capsula Dragon transportă pe Staţia Spaţială 454 de kilograme de echipamente, printre care materiale pentru experimentele ştiinţifice care vor fi efectuate de membrii din echipajul actual al staţiei, al 33-lea. De asemenea, Dragon va livra alimente, printre care şi îngheţată, dar şi haine şi alte materiale. La întoarcerea pe Terra, Dragon va aduce o încărcătură de 562 de kilograme, din care 333 de kilograme de materiale ştiinţifice.
NASA pariază pe SpaceX şi pe alte companii private pentru a prelua misiunea navetelor spaţiale al căror program s-a încheiat în iulie 2011. NASA doreşte să aprovizioneze Staţia Spaţială cu costuri cât mai mici, dar şi să transporte cu propriile vehicule astronauţi, începând cu 2015. Potrivit unui contract în valoare de 1,6 miliarde de dolari încheiat între NASA şi SpaceX, compania americană trebuie să efectueze 12 misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale, în patru ani. NASA a mai încheiat contracte în acest sens cu companiile private Orbital Sciences Corporation, Boeing şi Sierra Nevada.