Prima ninsoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima ninsoare

Eveniment 17 Decembrie 2010 / 00:00 2300 accesări

COD GALBEN. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic, care afectează Dobrogea şi sudul Moldovei, respectiv judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi Galaţi. Potrivit meteorologilor, de aseară, de la ora 20.00, până în această seară, la ora 18.00, în Dobrogea, Bărăgan şi în sudul Moldovei ninge, iar vântul suflă puternic, în rafale de 60 km/h. În partea continentală a Dobrogei, ninsorile pot fi mai consistente. Trecător, pe litoral pot fi şi precipitaţii mixte ce vor favoriza producerea de polei.

DRUMURI. Prima ninsoare a alertat autorităţile locale şi judeţene, care au convocat comandamentele de urgenţă pentru a stabili măsurile ce trebuie luate pentru ca traficul pe şosele să se desfăşoare în condiţii bune. Conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa se află deja de două zile în patrulare pe drumurile judeţene pentru a împrăştia material antiderapant. “Pe toată raza judeţului Constanţa se înregistrează căderi de zăpadă, în partea de sud a judeţului, în zona Mangalia, Albeşti, Negru Vodă fiind ceva mai accentuate. Avem pregătite 86 de utilaje care pot interveni în orice moment pentru a rezolva eventualele situaţii ce pot apărea. În orice caz, în prezent, utilajele Regiei se află pe drumurile judeţene pentru a împrăştia material antiderapant, existând totodată şi maşini care patrulează pentru a anunţa apariţia eventualelor dopuri de zăpadă. Facem apel la conducătorii auto să nu se aventureze pe drumurile judeţene dacă nu au vehiculele echipate corespunzător. Cei care au probleme pe drumurile judeţene pot apela numerele de telefon ale dispeceratelor RAJDP”, a declarat directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu. Cei care întâmpină probleme pe drumurile judeţene se pot adresa dispeceratului RAJDP la numărul de telefon 0372.704.683. De asemenea, dispeceratele zonale ale Regiei pot fi apelate la următoarele numere de telefon: Băneasa - 0241. 850.344, Hârşova - 0241.870.207, Topraisar - 0241.785.060, Tariverde - 0241.769.003 şi Cuza Vodă - 0241.810.590

CONSTANŢA. Municipiul Constanţa este şi el prins în zona de cod galben instituit până astăzi, la ora 18.00. Având în vedere ninsoarea care s-a abătut asupra oraşului, la nivelul Primăriei a fost convocat ieri comandamentul de urgenţă, unde s-au luat primele măsuri. “Am decis să începem cu împrăştierea materialului antiderapant cu cele opt sărăriţe ale societăţii Polaris, care se ocupă cu deszăpezirea în Constanţa. De aseară, începând cu ora 18.00, am intrat şi cu 28 de wole şi 20 de utilaje cu lamă pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă”, a declarat viceprimarul Constanţei, Gabriel Stan. El a precizat că face apel la toţi conducătorii auto care nu au maşinile echipate adecvat pentru condiţii de iarnă (cauciucuri sau lanţuri) să folosească mijloacele de transport în comun. “De asemenea, toţi conducătorii auto sunt rugaţi să nu parcheze în zonele de acţiune ale utilajelor de deszăpezire, pentru a nu îngreuna activitatea acestora”, a mai spus Stan. Pentru orice fel de probleme cauzate de timpul nefavorabil, constănţenii pot suna la Dispeceratul Primăriei Municipiului Constanţa, la numărul de telefon 0241.550.055 sau la 0241.488.108, ambele funcţionând non-stop.

COMANDAMENT RAJA. În urma prognozelor meteo privind avertizarea de Cod Galben pentru zona Dobrogea, începând de ieri seară de la ora 20,00 şi până astăzi, la ora 18,00, la nivelul SC RAJA SA s-a activat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă. Pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în cadrul comandamentului s-au constituit peste 80 de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, atât pentru municipiul şi judeţul Constanţa, cât şi pentru judeţul Ialomiţa, unde SC RAJA SA Constanţa asigură serviciul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare. „Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametrii optimi în toată această perioadă. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului sunt cele legate de lipsa energiei electrice. În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA Constanţa va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei. Totodată, facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.

CFR DE… IARNĂ! Regionalele de cale ferată Iaşi, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti au activat comandamentele regionale de iarnă, care vor acţiona în ture în zonele avertizate cu cod galben de ninsoare şi vânt. Cele patru regionale de cale ferată care au activat comandamentele locale vor acţiona cu 360 de angajaţi feroviari pe tură, 21 de pluguri pentru îndepărtarea zăpezii care se va depune pe liniile de cale ferată şi 44 de utilaje de intervenţie pentru remedierea eventualelor deranjamente, a anunţat, ieri, \"CFR\" SA. În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, CFR SA şi CFR Călători au stabilit, în baza unei convenţii comune, trenurile care vor fi anulate şi un număr minim de garnituri care vor fi menţinute în grafic, astfel încât să poată fi asigurată legătura feroviară în şi între zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile. CFR SA recomandă pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile care se pot înregistra în circulaţia trenurilor.

PORTURI ÎNCHISE. Porturile maritime constănţene au fost închise, ieri după-amiază, din cauza vântului puternic, care poate atinge viteze de 70 - 80 de kilometri la oră. Potrivit autorităţilor portuare, toate operaţiunile au fost sistate ieri după-amiază, în jurul orei 14.00, în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, atât maritim cât şi fluvial, precum şi în porturile Midia şi Mangalia, deoarece vântul bate cu viteze de până la 80 de kilometri la oră. De asemenea, din acelaşi motiv a fost restricţionat şi traficul de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către Portul Constanţa Sud - fluvial.

Anca-Adina JITARU

Robert NENCIU



12