Venirea pe lume a fiicei lui Matthew McConaughey este în continuare motiv de bucurie pentru actorul american, care a postat pe site-ul său prima poză a acesteia, făcută la numai câteva ore de la naştere. Există însă şi sacrificii pentru Matthew McConaughey, care este supus la şase săptămâni de castitate de către iubita lui, modelul Camila Alves. Potrivit tradiţiei braziliene, frumoasa trebuie să îşi lase corpul timp de 40 de zile să se obişnuiască după naşterea celui de-al doilea copil, o fetiţă care a primit numele de Vida, ceea ce înseamnă fără exerciţii şi, în special, fără sex. „De unde vin eu, credem în aşa zisele 40 de zile de pauză după naştere. Trebuie să laşi corpul de unul singur. Îi laşi timp să se recupereze şi laşi totul să se stabilească de la sine. Într-un fel este drăguţ. Nu mai există presiune. Este ca şi cum ai respecta corpul pentru munca dificilă pe care a făcut-o şi îi oferi o pauză. Timp de 40 de zile chiar o iei uşor. Prin asta, vreau să spun fără sex, mâncare uşoară şi sănătoasă, fără vizite la sală. Apoi, după 40 de zile, eşti liber să o faci”, a declarat frumoasa braziliană. Au trecut deja trei săptămâni de recuperare, iar Camilla Alves mărturiseşte că abia aşteaptă să fie, din nou, activă şi că numără zilele până pe 14 februarie, când se sfârşeşte perioada de lăuzie.