Prima recoltă din solarii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC “Consumăm produse româneşti”

Prima recoltă din solarii

Eveniment 13 Iulie 2012 / 00:00 619 accesări

AJUTOR Recoltarea primelor legume din solariile donate de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) prin programul “Consumăm produse româneşti” a ajuns, ieri, şi în comuna Mircea Vodă, unde cele 22 de familii care au cultivat roşii, castraveţi şi ardei în solariile donate de CJC au donat cota de 15% din cultura lor pentru ajutorarea unor persoane nevoiaşe. Responsabilul de program din partea CJC, Boris Parpală, a dus recolta de aproximatv 400 de kilograme de legume: roşii, castraveţi şi ardei la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Poarta Albă, unde se află în îngrijire peste 100 de pensionari. „Sunt legume ecologice şi sănătoase, pe care românii le pot consuma cu încredere. Acest tip de produse va ajunge pe mesele tuturor dobrogenilor, care nu vor mai fi nevoiţi să cumpere produse din import, care, de cele mai multe ori, nu au niciun gust”, a spus Boris Parpală, care a adăugat că este prima recoltă pe care producătorii agricoli de la Mircea Vodă o obţin din aceste solarii. ?eful Centrului de la Poarta Albă, Nicoleta Vădineanu, a declarat că aceaste legume donate de CJC, în urma parteneriatului cu cetăţenii din judeţ care au primit solarii, ajută enorm de mult centrul de îngrijire a persoanelor în vârstă. „În afara hranei zilnice pe care noi o asigurăm, pensionarii vor primi, de acum încolo, şi legume proaspete şi sănătoase româneşti”, a spus Nicoleta Vădineanu. De partea cealaltă, cetăţenii din Mircea Vodă, care au donat aceste produse în baza protocolului cu CJC, au spus că sunt extrem de mulţumiţi de producţia obţinută din aceste solarii. Spre exemplu, membrii familiei Chirea au spus că legumele, în special roşiile, au crescut mari şi frumoase şi au acelaşi gust cu cel al produselor româneşti de odinioară. „Într-un singur solar vom obţine circa 800 de kilograme de roşii, pe care le vom comercializa, iar alte cantităţi le vom dona”, a spus Nicoleta Chirea. Ea şi alţi producători agricoli au cerut sprijinul CJC pentru a-i ajuta să-şi poată comercializa produsele pe pieţele din Constanţa. În afara roşiilor, castraveţilor şi ardeilor, producătorii din Mircea Vodă au mai donat Centrului de Îngrijire şi Asistenţă de la Poarta Albă, din producţiile proprii, cantităţi importante de cartofi, morcovi, dovlecei şi ceapă. Reprezentanţii CJC au donat câteva lădiţe cu legume şi unei familii nevoiaşe din Mircea Vodă.

PRODUSE SĂNĂTOASE De produsele tradiţionale româneşti obţinute în serele dăruite gratuit dobrogenilor de către CJC s-au bucurat şi cele 230 de persoane instituţionalizate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială de la Negru Vodă, care au primit, prin intermediul CJC, peste 1.000 de kilograme de legume cultivate şi crescute sănătos prin programul “Consumăm produse româneşti”. „Suma destinată asigurării celor trei mese pe zi pentru asistaţii din acest centru este de 8,3 lei. În acest context, legumele proaspete aduse de CJC reprezintă un supliment ce va intra în hrana beneficiarilor. În funcţie de cantitate, vom face şi provizii pentru iarnă”, a spus şeful Centrului de la Negru Vodă, Felicia Butulescu. Unul dintre cei care au apelat la acest program este şi Ion Miron din Chirnogeni, care a spus că legumele crescute în solarii au un gust execepţional de bun. ”Este foarte util acest program, care are mare priză la populaţie, iar oamenii urmează exemplul, astfel încât tot mai mulţi dobrogeni doresc să participe la acest program, pe care CJC îl va continua cu siguranţă în perioada următoare”, a adăugat Boris Parpală.



12