Guvernul va efectua prima rectificare a bugetului pentru acest an spre sfârşitul primului semestru, în lunile mai-iunie, după discuţiile cu misiunea FMI, programate pentru finele lunii aprilie, revizuire care va reaşeza bugetele instituţiilor publice în raport cu alocările consumate până la acea dată. În cadrul acelei vizite, oficialii FMI vor evalua în ce măsură România a îndeplinit în primul trimestru solicitările de reducere a deficitului bugetar. România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, UE, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni din acest an un deficit estimat la 5,8 miliarde de lei, reprezentând 1,1% din PIB, în condiţiile creşterii cheltuielilor cu 5,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut şi scăderii veniturilor cu 3%. În urmă cu două săptămâni, ministrul Finanţelor anunţat că veniturile bugetare de pe primele două luni s-au păstrat uşor sub nivelul programat, dar aprecia că, din luna martie, încasările vor atinge pragul propus.