Prima rectificare bugetară, salvarea Sănătăţii?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima rectificare bugetară, salvarea Sănătăţii?

Sănătate 29 Iulie 2013 / 00:00 633 accesări

Rectificarea bugetară este aşteptată cu sufletul la gură de aproape toţi miniştrii Guvernului Ponta, fiecare precizând că se impune o suplimentare a bugetelor, în caz contrar urmând să apară probleme. Sănătatea este un domeniu complet descoperit, dacă luăm în calcul doleanţele tuturor celor implicaţi în sistem. S-a ştiut, de altfel, de la bun început că 2013 va fi un an sărac, în contextul în care banii existenţi au „plecat”, aproape în totalitate, către stingerea datoriilor existente deja în sistem. Personal, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a recunoscut că banii sunt puţini şi că se impune o suplimentare bugetară în acest sector. Prima rectificare bugetară trebuie să fie salvarea Sănătăţii, astfel încât ea să nu fie „îngropată” de tot. „Mă străduiesc pentru o serie de programe de sănătate. Şi la programul de transplant suntem descoperiţi, pentru că noi am făcut într-un trimestru cât am făcut tot anul trecut - şi aici e o problemă. Mai avem de completat nişte sume la HIV-SIDA şi la programul de imunizări. Încercăm acum să convingem Ministerul Finanţelor că avem dreptate”, a declarat Nicolăescu. Demnitarul s-a declarat mulţumit de atenţia acordată sistemului sanitar de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Precizăm că mai mulţi miniştri şi secretari de Stat ai Guvernului Ponta s-au întâlnit sâmbătă, 27 iulie, cu delegaţiile celor trei instituţii, pentru a discuta detaliile viitorului acord.



12