Prima retragere din Liga a 2-a la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima retragere din Liga a 2-a la fotbal

Sport 24 August 2017 / 16:55 814 accesări

După etapa intermediară programată la mijlocul săptămânii în Liga a 2-a la fotbal, am notat și prima retragere din actualul sezon. Finanțatorul formației Luceafărul Oradea a anunțat că echipa nu va mai continua în eșalonul secund, fiind nemulțumit de rezultatele înregistrate în primele patru etape, în care a acumulat un singur punct.

După patru etape a mai rămas o singură formație cu punctaj maxim, nou-promovata Ripensia Timișoara. Iar ultima clasată, Foresta Suceava, a rămas singura formație fără punct acumulat, dar în ultima etapă a pierdut greu, cu 0-2, după ce în primele trei etape cedase la diferențe foarte mari.

Rezultatelele înregistrate în etapa a patra - marți: Ripensia Timișoara - ASA Tg. Mureș 3-2; miercuri: Sportul Snagov - CS Afumați 2-0, Dunărea 2005 Călărași - CS Balotești 2-1, Olimpia 2010 Satu Mare - Hermannstadt Sibiu 2-0, UTA Arad - CS Mioveni 1-1, Pandurii Tg. Jiu - Academica Clinceni 1-2, ASU Politehnica Timișoara - Metaloglobus București 0-2, Știința Miroslava - Chindia Târgoviște 0-9, Foresta Suceava - FC Argeș 0-2, Luceafărul Oradea - Dacia Unirea Brăila 3-4.

Clasament: 1. Ripensia 12p, 2-3, ASA și Hermannstadt 9p, 4-5. Mioveni și UTA 8p, 6-11. Târgoviște, Brăila, Argeș, Clinceni, Snagov și Satu Mare 7p, 12. ASU Politehnica 6p, 13. Pandurii 5p, 14-15. Metaloglobus și Călărași 4p, 16-19. Oradea, Balotești, Afumați și Miroslava 1p, 20. Foresta 0p.



12