Prima rundă de negocieri între SUA şi Cehia pe tema radarului antirachetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima rundă de negocieri între SUA şi Cehia pe tema radarului antirachetă

Externe 07 Aprilie 2007 / 00:00 918 accesări

Prima rundă de negocieri cu SUA pe tema staţionării bazei radar în poligonul militar Brdy, va avea loc la 11 mai la Praga. Informaţia a fost dată publicităţii de către ministrul ceh al Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg, în faţa membrilor comisiei de Externe a Camerei deputaţilor. Autorităţile de la Praga susţin că instalarea radarului american va spori securitatea Cehiei. Adjunctul preşedintelui comisiei, Lubomir Zaoralek, a subliniat caracterul precipitat al negocierilor pe tema bazei radar. Guvernul diminuează securitatea ţării prin politica sa, a apreciat acesta, adăugînd că nu va fi corect dacă Cehia va semna un acord bilateral cu SUA privind amplasarea acestei baze. Şeful diplomaţiei cehe a subliniat că una dintre cererile Guvernului este ca instalarea radarului american să facă parte din NATO pe viitor.

Sistemul american de apărare antirachetă, care va include instalarea radarului în Cehia, va apăra partea de nord-vest a Europei, SUA şi o serie de state de pe continentul american, începînd cu Canada şi terminînd cu Venezuela. Partidul Comunist Ceh susţine însă că Guvernul nu oferă Parlamentului suficiente informaţii cu privire la instalarea radarului, însă ministrul Afacerilor Externe a negat acest lucru.

Rusia îşi menţine opoziţia faţă de acest proiect. Vineri, Duma de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus, a avertizat asupra relansării "cursei înarmării", ca urmare a posibilei instalări a unor elemente ale scutului american antirachetă în Europa de Est. Planurile SUA de instalare a unui scut american antirachetă în Europa de Est au stîrnit nemulţumirea Rusiei care consideră că acesta îi ameninţă interesele. Administraţia de la Washington susţine însă că acesta are exclusiv un scop defensiv, fiind destinat protejării faţă de un eventual atac cu rachetă al Iranului sau Coreei de Nord.



12