Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a dat undă verde deschiderii la Paris, cu titlu experimental, a unei săli pentru consumul de droguri, o premieră în această ţară, au declarat, ieri, surse oficiale. În prezent ilegale în Franţa, aceste săli sunt destinate toxicomanilor de pe stradă. Sălile ar trebui să le permită acestora să-şi consume propriile produse în condiţii de igienă şi sub supravegherea cadrelor medicale, ceea ce ar permite reducerea cazurilor de nerespectare a ordinii publice. Punerea în aplicare a acestui experiment a fost încredinţată Misiunii Interministeriale de Luptă împotriva Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (MILDT) şi Ministerului Sănătăţii. Data începerii funcţionării şi locaţia exactă a acestei săli nu au fost dezvăluite. În 2012, ministrul francez al Sănătăţii, Marisol Touraine, a promis că vor exista experimente în acest sens, în cursul anului 2013 şi a încredinţat MILDT ”elaborarea unui studiu de fezabilitate”.
Mai multe oraşe sunt luate în calcul pentru a încerca acest experiment. Săli de consum de droguri există de câţiva ani în mai multe ţări europene, cum ar fi Elveţia, însă acest subiect a fost mult timp un subiect tabu în Franţa.