Prima şcoală privată de acrobaţie aviatică din România, la Tuzla

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima şcoală privată de acrobaţie aviatică din România, la Tuzla

Divertisment 29 Iunie 2016 / 07:04 913 accesări
Cei care doresc să intre în pielea piloților de acrobație aviatică trebuie să scoată din buzunar 3.000 de euro

Cei care doresc să intre în pielea piloților de acrobație aviatică trebuie să scoată din buzunar 3.000 de euro

Peste câteva zile, Tuzla va redeveni capitala spectacolelor aeriene de înaltă clasă. Sâmbătă, 2 iulie, va avea loc a zecea ediție Aeromania, tradiționalul miting aviatic organizat de Aeroportul din Tuzla. Timp de șapte ore, cei mai mari acrobați aerieni din lume vor executa numere speciale, care le vor tăia răsuflarea spectatorilor. Cunoscuții și experimentații „aeromaniaci” Jurgis Kairys, Iacării Acrobați, Hawks of Romania și piloții de la Școala de Aviație din cadrul Aeroportului Tuzla vor încânta cu acrobațiile lor unice. Nu vor lipsi spectacolele de parașutism și demonstrațiile militare susținute cu avioane și elicoptere din flota Forțelor Navale și Forțelor Aeriene Române. Atmosfera va fi întreținută la sol de Mihai Mărgineanu și formațiile Zdob și Zdub și R.O.C.K. Marele spectacol începe de la ora 15.00, însă spectatorii pot veni de la ora 14.00.

CURSURI DE ACROBAȚIE AVIATICĂ

Pentru cei care doresc să intre în pielea piloților de acrobație, Regional Air Services - Aeroport Tuzla va inaugura sâmbătă, oficial, prima şcoală privată de acrobaţie aviatică din România. Cei dornici să le calce pe urme Iacărilor Acrobați vor fi instruiți de doi piloți experimentați, Ioan Postolache şi Marius Rădulescu, la bordul aeronavei „EXTRA 200“. Avionul-şcoală poate atinge o viteză maximă de 402 km/h, iar viteza de croazieră este de 285 km/h. Cursurile şcolii de acrobaţie de la Regional Air Services - Aeroport Tuzla durează o săptămână, timp în care elevii efectuează un minim de șase ore de antrenament. Pentru înscriere, cursanții trebuie să deţină cel puţin licenţa PPL (A) - care, de asemenea, poate fi obtinuţă la şcoala de zbor de la Aeroportul Tuzla - şi să aibă minimul 40 de ore Pilot In Command. Preţul cursului este de 3.000 de euro.

Citește și:

„Omul pasăre“ zboară la „Aeromania 2016”



12