Prima ședință de Consiliu Județean Constanța (CJC) de după constituire are loc miercuri, 6 iulie. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se află patru proiecte de hotărâre. Unul vizează înființarea comisiilor de specialitate din cadrul forului, pe marginea căruia aleșii au avut o mică dispută la ședința de constituire a CJC, ce a avut loc în 22 iunie. Amintim că, la întrunirea respectivă, consilierii liberali au cerut ca discuția privind stabilirea comisiilor de specialitate ale CJC să fie amânată pentru o ședință ulterioară, spunând că nu au avut timp să consulte proiectul de hotărâre. În acel moment a izbucnit o mică dispută între alianța PSD-PMP-ALDE, care conduce CJC, și PNL, care se află în opoziție. Spiritele s-au calmat în momentul în care președintele CJC, Horia Țuțuianu, a decis să amâne hotărârea pentru o dată ulterioară. Tot în ședința de miercuri, va fi înlocuit unul dintre consilierii județeni validați în iunie. Este vorba despre social democratul Daniel Georgescu. El a anunțat recent că renunță la mandat, așa că va fi înlocuit cu Nicoleta Bercaru.
Citește și: