Prima sesiune de proiecte în cadrul programului de cooperare la Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima sesiune de proiecte în cadrul programului de cooperare la Marea Neagră

Administrație 02 Iulie 2009 / 00:00 525 accesări

Autorităţi locale şi centrale, ONG-uri şi universităţi pot depune, pînă la 12 octombrie, propuneri de proiecte cu finanţare în cadrul Programului Operaţional Comun \"Marea Neagră 2007-2013\". Anunţul a fost făcut ieri, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), autoritatea comună de management a proiectului. În cadrul programului vor fi finanţate proiecte de cooperare transfrontalieră în domeniile dezvoltării economice durabile, turismului, protecţiei naturii şi a mediului înconjurător, precum şi al cooperării culturale, domenii corespunzătoare celor trei priorităţi ale programului. \"Sînt disponibile fonduri ENPI (n.r. - Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat) în valoare de 3,6 milioane de euro, iar Turcia participă cu fonduri IPA (n.r. - Instrumentul de Asistenţă pentru Pre-aderare) în valoare de 1,48 milioane de euro. Cofinanţarea UE se ridică la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile la nivel de proiect\", se arată într-un comunicat al MDRL. Aria eligibilă a programului cuprinde ţările România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Azerbaijan şi Georgia. În România sînt eligibile şase judeţe din regiunea de sud-est, respectiv Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Solicitanţi eligibili pentru acest program sînt autorităţi publice centrale, autorităţi publice locale, organisme de drept public (agenţii de dezvoltare regională, structuri asociative ale autorităţilor locale, universităţi de stat, institute naţionale de cercetare), organizaţii non-profit (ONG-uri, camere de comerţ, universităţi şi institute de cercetare, organisme de management ale euroregiunilor) şi grupări europene de cooperare teritorială. Propunerile de proiecte trebuie elaborate şi implementate în comun de parteneriate care cuprind cel puţin un partener din statele membre UE (România, Bulgaria, Grecia) şi unul din statele partenere (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Republica Moldova, Rusia şi Ucraina). Numărul recomandat de parteneri este între trei şi 10 iar propunerile de proiecte trebuie redactate în limba engleză. Reprezentanţii Azerbaijanului şi Georgiei au anunţat, în mai, la Bucureşti, odată cu lansarea oficială a programului, că implicarea în proiect va fi influenţată de conflictele cu alte două ţări participante, Armenia, respectiv Rusia. Bugetul total, comun întregului program, este de 18,8 milioane euro, din care 17,3 milioane euro contribuţia ENPI şi 1,55 milioane euro cofinanţare naţională.



12