Prima sesiune de schimbare a centrelor de pregătire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În atenţia rezidenţilor

Prima sesiune de schimbare a centrelor de pregătire

Sănătate 14 Februarie 2011 / 00:00 444 accesări

CALENDARUL ACŢIUNII. Până pe 22 februarie, inclusiv, depunerea, la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare în care se solicita continuarea pregătirii, a cererilor de schimbare a centrului de pregătire; până pe 25 februarie, direcţiile de sănătate publică judeţene vor transmite, prin e-mail, MS, tabelele cu solicitările înregistrate; până pe 10 martie, analizarea solicitărilor depuse; pe 18 martie, afişarea pe site-ul MS a solicitărilor aprobate; începând cu aprilie, se vor mediatiza formele de încadrare în noile centre de pregătire. Cei interesaţi vor depune la direcţiile de sănătate publică din centrele universitare în care se solicită continuarea pregătirii cereri de schimbare a centrului de pregătire, însoţite de o serie de documente. Printre acestea menţionăm: avizul universităţii de medicină şi farmacie, respectiv facultăţii de medicină, medicină dentară sau farmacie din centrul universitar în care se află în pregătire; avizul universităţii de medicină şi farmacie, respectiv facultăţii de medicină, medicină dentară sau farmacie din centrul universitar în care doreşte sa continue pregătirea; avizul unui coordonator de pregătire din centrul universitar solicitat; avizul direcţiei de sănătate publică din centrul universitar în care doreşte să continue pregătirea (pentru rezidenţii pe loc); rezidenţii pe post vor prezenta avizul unităţii sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă pe durata nedeterminată; acte justificative privind motivele solicitării. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, pentru această sesiune se vor aplica următoarele criterii de analiză a acestor solicitări: anul de rezidenţiat (VII, VI…. I); soţ-soţie cu loc de muncă în centrul universitar solicitat şi având în îngrijire copii; soţ-soţie cu loc de muncă în centrul universitar solicitat; locuinţa în centrul universitar solicitat; părinţi bolnavi. “În situaţiile în care numărul solicitărilor depăşeste numărul de locuri anunţat, cei în cauză pot beneficia de detaşări pentru module de pregătire pentru care capacitatea de pregătire nu este depăşită”, mai precizează reprezentanţii DSPJ Constanţa.

Taguri articol


12