Prima slujbă în Capela Jandarmeriei Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De Înviere

Prima slujbă în Capela Jandarmeriei Constanţa

Eveniment 11 Aprilie 2015 / 00:00 4167 accesări

După mulți ani în care s-a zbătut să facă rost de bani și de toate documentele necesare ridicării unei biserici pentru militarii constănțeni, preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea poate spune că visul său s-a îndeplinit. Anul acesta, în seara de Înviere, el va oficia prima slujbă în Capela Jandarmeriei Constanţa, care poartă hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, și care se află în curtea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa. „Deși lăcașul de cult nu este finalizat, am decis să-l inaugurez de Paște, pentru că este cea mai mare sărbătoare creștină, iar anul acesta a coincis cu Ziua Jandarmeriei Române. Îi aștept să participe la slujba din seara sfântă pe toți jandarmii care nu sunt în misiuni, pe membrii familiei acestora, dar și pe alți militari din structurile Ministerului Afacerilor Interne. Este un eveniment unic în istoria unității noastre și vreau să-l împărtășesc cu toți colegii”, a declarat preotul Laurențiu Cristinel Oprea. De duminică, biserica devine funcțională, dar sfințirea ei va avea loc la definitivarea lucrărilor de construcție. Când se va întâmpla acest lucru, nu se știe încă, totul depinde de banii care se vor strânge în continuare de la jandarmii constănțeni. „Piatra de temelie a capelei a fost pusă în 2009 și, în prezent, lăcașul de cult are zidurile şi suprastructura încheiate, acoperişul a fost pus, uşile şi ferestrele au fost montate, finisajul exterior a fost făcut, iar instalaţia electrică este funcţională. Momentan nu avem bani pentru realizarea picturilor și pentru mobilier, însă acum voi putea sluji în biserică şi fără aceste lucruri”, a mai spus Laurențiu Cristinel Oprea.

DONAȚII Amintim că această capelă a fost ridicată cu ajutorul jandarmilor constănţeni, care au contribuit cu bani, în perioada octombrie 2003-iunie 2005. Treptat, însă, oamenii au renunţat la acest obicei şi atunci preotul Oprea a găsit altă modalitate de a strânge bani: virarea cotei de 2% din impozitul pe salarii de către militarii IJJ Constanța în contul Asociaţiei „Capela Jandarmeriei”, organizaţie non-profit, înființată în octombrie 2003. Banii adunaţi nu au fost însă suficienţi, iar unii dintre jandarmi au înţeles importanţa proiectului şi au donat, din când în când, anumite sume de bani. În plus, preotul a reuşit să facă rost şi de câteva sponsorizări de la societăţi comerciale, care au donat materiale de construcţii, pentru instalaţia electrică şi centralele termice din interiorul bisericii.



12