Prima terapie genetică pentru tratarea leucemiei, la un pas de aprobare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima terapie genetică pentru tratarea leucemiei, la un pas de aprobare

Sănătate 13 Iulie 2017 / 10:17 649 accesări

Un grup consultativ de experți ai Administrației Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a recomandat, miercuri, aprobarea primului tratament constând în modificarea genetică a sistemului imunitar al unui pacient pentru a lupta împotriva leucemiei, informează joi AFP. Această recomandare, pe care FDA probabil o va susține, deschide calea către comercializarea primei terapii genice. Acest tratament, numit "CTL019", a fost dezvoltat la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite, și brevetat de laboratoarele elvețiene Novartis pentru tratarea leucemiei limfoblastice acute. Grupul de experți independenți a recomandat aprobarea acestui tratament la copii și adulții tineri care au manifestat rezistență la alte terapii împotriva leucemiei sau au înregistrat o recidivă. Unul dintre acești pacienți, care are astăzi 12 de ani, a fost primul copil care a beneficiat de această terapie genică, în 2012, într-un spital din Pennsylvania. Fetița avea atunci șase ani. Efectele secundare au fost severe — febră, scăderea tensiunii arteriale și congestie pulmonară — însă ea a învins leucemia și nu mai prezintă astăzi nici o urmă de cancer. Ea a fost prezentă miercuri în sala în care grupul de experți a făcut recomandarea către FDA.

Novartis și alte laboratoare lucrează în mod activ pentru a dezvolta tratamente similare pentru mielomul multiplu, o altă formă de leucemie și o tumoare cerebrală agresivă.

Această tehnică presupune crearea unui tratament pentru fiecare pacient în parte, celulele imunitare fiind prelevate și înghețate înainte de a fi trimise la laborator unde sunt modificate genetic pentru a ataca cancerul. O singură doză a permis remisiunea și uneori vindecarea cancerului la mai mulți pacienți la care toate celelalte tratamente eșuaseră. În cazul a aproape 90% dintre pacienți leucemia a dispărut în timpul primelor faze de tratament.

Ținând cont de acest succes, în 2014 FDA a atribuit acestei terapii genice statutul de "avans terapeutic" care a permis accelerarea procedurilor în vederea lansării sale pe piață.

Taguri articol


12