Prima unitate „Patriot”, construită în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima unitate „Patriot”, construită în România

Externe 25 Mai 2018 / 16:50 561 accesări

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, salută anunţul Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii, făcut public joi, de atribuire a contractului de începere a construcţiei primei unităţi "Patriot" pentru România.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cadrul acordului încheiat cu Guvernul Statelor Unite, ţara noastră îşi va dota forţele armate cu cea mai recentă configuraţie a sistemului de rachete sol-aer cu bătaie mare "Patriot", configuraţia PAC-3+, care include elemente hardware şi software concepute până la nivelul anului 2017.

Sistemul "Patriot" este cel mai avansat sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare din lume, fiind testat şi perfecţionat în luptă în cei peste 20 de ani de când se află în serviciul operaţional, construit în baza a peste 3.200 de teste la sol, 1.500 de teste de zbor şi multiple desfăşurări operaţionale, pe timpul cărora au fost înregistrate peste 100 de interceptări reale de luptă.

Guvernul României îşi respectă angajamentul asumat prin programul de guvernare, acordând o maximă importanţă consolidării capacităţii de apărare a ţării şi acţionând pentru îndeplinirea obiectivelor majore atât în domeniul înzestrării, cât şi în cel al pregătirii şi instruirii trupelor, arată MApN. "Pentru al doilea an consecutiv, bugetul alocat Apărării reprezintă 2% din PIB, ceea ce, în termeni absoluţi, înseamnă o creştere semnificativă, luând în calcul indicii de creştere economică reflectaţi în PIB", se precizează în comunicat. De asemenea, se arată că procentul cheltuit pentru înzestrare în anul 2017 a situat ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cu 33%, România aflându-se pe primul loc şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului Apărării în 2017, comparativ cu anul precedent. "Guvernul României reconfirmă angajamentul de substanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin ţării noastre pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare. Prin finanţarea adecvată a programelor de achiziţii de echipamente şi tehnică esenţiale pentru înzestrarea structurii de forţe şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, abordate cu prioritate anul trecut şi pe parcursul acestui an, ţara noastră demonstrează că îşi îndeplineşte obligaţiile ca membru al NATO şi că este un aliat credibil şi predictibil în această regiune a Europei", se menţionează în comunicatul MApN.

Compania americană Raytheon a anunţat vineri că a primit de la armata SUA un contract în valoare de 395,8 milioane de dolari pentru producţia unui sistem Patriot destinat României, informează PR Newswire. Anunţat de Departamentul american al Apărării în data de 24 mai, contractul prevede că Raytheon va construi primul sistem Patriot nou-nouţ destinat României.

Taguri articol


12