CVM Tomis a înregistrat aseară, în Sala Sporturilor din Constanţa, prima victorie din istoria clubului în Liga Campionilor la volei masculin! Debutantă în această competiţie, formaţia de pe Litoral a nimerit într-o grupă foarte grea, cu trei echipe de top ale voleiului european, iar în primele două etape nu a reuşit să câştige niciun set. Situaţia s-a schimbat radical aseară, când Tomis s-a impus cu 3:0 (25:18, 25:23, 25:20) în meciul contra campioanei Turciei, Fenerbahce Grundig Istanbul. În faţa unor suporteri entuziaşti, care şi-au susţinut favoriţii pe durata întregii partide, voleibaliştii constănţeni au reuşit un joc foarte bun, poate cel mai bun din întregul sezon, şi încă mai speră să iasă din grupă măcar de pe locul 3, care ar putea duce în Cupa CEV.
ACCIDENTAREA LUI EKŞI, NOROCUL TOMISULUI. La gazde nu a putut juca centrul Laza, accidentat, în timp ce oaspeţii au jucat fără titularul postului de coordonator, Ekşi, căruia miercuri seară, la antrenamentul din Sala Sporturilor, i-a recidivat o mai veche accidentare la genunchi. Înlocuitorul internaţionalului turc a fost juniorul Koy (18 ani), care nu a făcut faţă importanţei jocului şi nu a putut pune în valoare nişte trăgători redutabili, ca Miljkovic, Marshall şi Cernic. Gazdele au forţat în permanenţă serviciul (Ojansivu a reuşit trei aşi), au comis şi 15 greşeli, dar au şi destabilizat deseori preluarea adversă, scoţând şi mai mult în evidenţă lipsa de experienţă a lui Koy. La polul opus s-a situat Gonzalez, cubanezul Tomisului izbutind un meci de zile mari aseară! „Nu vreau să mă gândesc ce ar fi însemnat ca un coordonator ca Gonzalez să-i fi dat pase lui Miljkovic în meciul de astăzi (n.r. - joi)!” spunea după meci preşedintele CVM Tomis, Sorin Strutinsky.
Formaţia constănţeană şi-a dat mai greu drumul la joc, fiind condusă de Fener până la 9:10, când pe serviciul lui Spînu scorul a devenit 12:10. În continuare, Tomis a servit foarte bine, blocajul a funcţionat şi el, iar primul set a fost încheiat de Spînu, cu un as. Campioana Turciei a reacţionat în setul al doilea, pe care l-a dominat până la al doilea time-out tehnic (13:16). Cu Borota la serviciu, scorul a devenit 19:16 şi, în ciuda revenirii oaspeţilor, Ojansivu (cel mai eficient jucător de pe teren, cu 19 puncte) a făcut 2:0 la seturi cu un atac necruţător. Echipa lui Bagnoli a căzut în ultimul set, care a fost controlat autoritar de Tomis. Punctul victoriei l-a reuşit Stancu, intrat în locul lui Spînu spre finalul actului secund.
CVM TOMIS OCUPĂ LOCUL 3 ÎN GRUPĂ. După trei etape, în clasamentul Grupei E conduce PGE Skra Belchatow, cu 9p, urmată de Dinamo Moscova 6p, CVM Tomis 3p şi Fenerbahce 0p. În urma rezultatului de aseară, CVM Tomis păstrează şanse teoretice de a încheia pe locul 2 în grupă, însă mult mai rezonabilă este clasarea pe locul 3 în clasamentul final, care ar putea aduce continuarea în Cupa CEV. Foarte important va fi meciul retur de la Istanbul, programat miercurea viitoare, de la ora 20.00. În cazul unei victorii, constănţenii sunt siguri că vor termina grupa cel puţin pe locul 3.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenori Radovan Gacic şi Erkan Togan): Gonzalez - Ojansivu, Spînu, Bojovic, Terzic, Borota şi Ivanov-libero (au mai jucat: Stancu şi Merkushev); Fenerbahce (antrenori Daniele Bagnoli şi Fabio Soli): Koy - Miljkovic, Bjelica, Kayhan, Cernic, Marshall şi Kilic-libero (au mai jucat: Toy, Başaran şi Dogan).
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Toată echipa a jucat astăzi (n.r. - joi) foarte bine. Ştiam că victoria este singura noastră şansă de a nu fi eliminaţi din competiţie. Am intrat pe teren hotărâţi să facem un meci bun şi să câştigăm” - Javier Gonzalez (jucător CVM Tomis).
„A fost un meci foarte bun al echipei noastre. Jucătorii au respectat planul tactic şi decisive au fost astăzi blocajul şi defensiva, dar şi serviciul a ieşit bine. Chiar dacă au fost şi destule greşeli, am reuşit să punem presiune, iar preluarea adversă a greşit des. Cred că este una dintre cele mai importante victorii din istoria clubului Tomis Constanţa” - Radovan Gacic (antrenor principal CVM Tomis).
„Sunt primele noastre puncte în Liga Campionilor şi prima victorie, după un meci în care toată echipa a jucat foarte bine, dar ţin să-l remarc pe Gonzalez. E drept că am beneficiat şi de accidentarea coordonatorului lor. Sperăm să beneficiem de asta şi săptămâna viitoare. Peste şase zile (n.r. - după returul de la Istanbul) vom şti dacă avem pentru ce să ne luptăm mai departe în această grupă” - Sorin Strutinsky (preşedinte CVM Tomis).
„A ieşit foarte prost pentru noi, am pierdut cu 3:0 fără drept de apel. Am făcut tot posibilul, dar aţi văzut, în fiecare set am avut de recuperat cinci-şase puncte. Din păcate, mai mult nu putem la ora actuală” - Ivan Miljkovic (jucător Fenerbahce).
„Rezultat foarte slab pentru noi, după un joc foarte slab. Vreau mai întâi să felicit echipa din Constanţa, care a jucat mai bine decât noi în majoritatea timpului. Am avut şi noi şanse, dar este foarte greu să jucăm cu un coordonator foarte tânăr. A fost un meci decisiv pentru ambele echipe, iar noi suntem cu siguranţă eliminaţi din această competiţie” - Daniele Bagnoli (antrenor principal Fenerbahce).