McLaren a reuşit o nouă victorie în GP-ul Chinei, dar de această dată n-a mai fost Button, ca în 2010, ci Hamilton, care a obţinut prima victorie din acest sezon. Dar nu putem spune că Hamilton a câştigat cursa, ci mai mult că a pierdut-o Vettel. De fapt cursa a pierdut-o staff-ul Red Bull, care a ales o tactică falimentară pentru Vettel (germanul reuşise un nou pole-position), cu două intrări la boxe (ca şi piloţii Ferrari), germanul ajungând la final cu pneurile mult prea uzate. Şi cea mai bună dovadă că tactica a fost greşită a fost prestaţie senzaţională a lui Webber, cel care a intrat de trei ori la boxe, ca majoritatea concurenţilor. Australianul a luat startul de pe poziţia a 18-a, după ce a abordat greşit antrenamentele oficiale, dar a alergat excepţional, a terminat al treilea şi dacă ar mai fi avut la dispoziţie vreo cinci-şase tururi ar fi câştigat cursa! Un alt pilot care a făcut o cursă foarte bună a fost Rosberg, dar germanul a avut ghinion într-un moment cheie - atunci când se detaşa de Hamilton a fost deranjat de Maldonado, care a ieşit de la boxe, şi englezul l-a putut depăşi lejer, pilotul de la Mercedes GP terminând doar al 5-lea. Ferrari a avut o nouă prestaţie dezamăgitoare şi acum toate speranţele scuderiei se pun în noul model al monopostului italian, care va fi folosit în Turcia, în prima cursă europeană. În nota “obişnuită” de la revenirea în F1, Michael Schumacher a terminat al 8-lea.
Clasamentul de la Shanghai: 1. L. Hamilton (McLaren-Mercedes) în 1h 36.58:226; 2. S. Vettel (Red Bull); 3. M. Webber (Red Bull); 4. J. Button (McLaren-Mercedes); 5. N. Rosberg (Mercedes GP); 6. F. Massa (Ferrari); 7. F. Alonso (Ferrari); 8. M. Schumacher (Mercedes GP); 9. V. Petrov (Renault); 10. K. Kobayashi (Sauber).
Clasament piloţi: 1. S. Vettel (Germania) 68p; 2. L. Hamilton (Anglia) 47p; 3. J. Button (Anglia) 38p; 4. M. Webber (Australia) 37p; 5. F. Alonso (Spania) 26p; 6. F. Massa (Brazilia) 24p; 7. V. Petrov (Rusia) 17p; 8. N. Heidfeld (Germania) 15p; 9. N. Rosberg (Germania) 10p; 10. K. Kobayashi (Japonia) 7p; 11. M. Schumacher (Germania) 6p; 12. S. Buemi (Elveţia) 4p; 13. A. Sutil (Germania) 2p; 14. Paul di Resta (Anglia) 2p.
Clasament echipe: 1. Red Bull 105p; 2. McLaren-Mercedes 85p; 3. Ferrari 50p; 4. Renault 32p; 5. Mercedes GP 16p; 6. Sauber-Ferrari 7p; 7. Toro Rosso 4p; 8. Force India 4p.